Evenimente ale Mileniului II – Canonizare şi beatificare, la Lainici şi la Roma

406

foto predo 2Ieri, dimineaţă, mă-ndreptam grăbit spre redacţie, iar şoferul ce m-a adus la Târgu Jiu, de loc, pare-se, din Hobiţa, băga de seamă că, din sens opus, vin o droaie de maşini. Inclusiv dintre cele marcate cu CD. Iniţialele Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti. Aproape sigur, alergau spre Ponoare, la Sărbătoarea Liliacului.

Din vorbă-n vorbă, îi amintesc şi de marea sărbătoare religioasă de la Mănăstirea Lainici, unde zeci de mii de credincioşi vor fi martori al canonizarea Sfântului Irodion. Şi, bălmăjesc eu, este invitat inclusiv preşedintele Traian Băsescu, fiind masate importante forţe de ordine. Îmi zice că „Nu vine, ce-i prost? Va fi huiduit!” Încerc să-l liniştesc, zicând că, fiind o sărbătoare religioasă, nu se va întâmpla aşa ceva. Continuă, interlocutorul: „Păi ce, anii trecuţi, la Mănăstirea Tismana, n-a păţit-o la fel?” Şi, culmea, intuiţia hobiţanului n-a dat greş.

Într-adevăr, peste 10.000 de credincioşi din toată ţara şi mai mulţi prelaţi ai Bisericii Ortodoxe Române au participat la slujba de canonizare a Sfântului Irodion de la Mănăstirea Lainici. Pentru cine nu cunoaşte, Sfântul Cuvios Irodion a fost stareţul Mănăstirii Lainici timp de 41 de ani. Mai precis, între anii 1854 şi 1900, cu mici intermitenţe. Moaştele sale fuseseră descoperite acum vreo doi ani, iar Ziua de prăznuire a Sfântului a fost stabilită pe data de 3 mai, Ziua Adormirii sale în Domnul. La slujba de canonizare, ce a avut loc ieri, de la ora 8,30, au participat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu o mare parte dintre membrii Sfântului Sinod al Bisericii ortodoxe Române. Despre manifestarea cu mare impact spiritual asupra Gorjului şi a întregii Românii a vorbit Stareţul Mănăstirii Lainici, Ioachim Pârvulescu: „ Este un eveniment secular pentru Mănăstirea Lainici şi pentru întreaga ţară. Sfântul Irodion a fost unul dintre marii stareţi ai monahismului românesc, care a strălucit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În judeţul Gorj, a mai fost o singură canonizare până acum, cea a Sfântului Nicodim de la Tismana. Sfântul Calinic l-a numit pe Cuviosul Irodion „Luceafărul de la Lainici”, deoarece cu adevărat a fost un mare luceafăr, un nume luminător şi rugător. Sfântul Irodion este ultima verigă a lanţului neoisihast românesc, din secolul al XIX-lea”.

Tot ieri, la Roma, în Piaţa San Pietro, Sanctitatea Sa Papa Benedict al XVI-lea, împreună cu 800 de preoţi l-a beatificat pe predecesorul său – Papa Ioan Paul al II-lea, la şase ani de la ridicarea acestuia la Cer. Ceremonia a atras circa un milion de credincioşi din toată lumea, care l-au cinstit pe acela care a fost un papă ce a marcat sfârşitul secolului al XX-lea. Papa Ioan Paul al II-lea a avut unul din cele mai lungi pontificate din istoria Bisericii Catolice, marcat în special de un atentat împotriva sa, în 1981.

Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea fusese un mare prieten al României, ţară în care şi-a făcut studiile teologice. Ţară pe care a vizitat-o, numind-o „Grădina Micii Domnului”, iar împreună cu regretatul Părinte Patriarh Teoctist începuseră dialogul pentru apropierea dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică.

Iată de ce, la aforismul ce afirma că „Mileniul III va fi religios sau nu va fi deloc” se dovedeşte a fi un adevăr extrem de important.

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here