Primăria Turceni caută înlocuitor pentru Stamatie

421

primaria turceniAgenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) organizează în prima parte a lunii mai concurs pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacantă de secretar al Primăriei oraşului Turceni. Acelaşi concurs a fost organizat şi la începutul lunii februarie, însă atunci postul nu a fost ocupat.

Concursul se organizează la sediul ANFP, iar proba scrisă se va ţine pe data de 12 mai de la orele 10:00, în timp ce interviul se va susţine în 16 mai de la orele 14:00. Dosarele de înscriere la concurs se pot depune în termen de 20 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, partea a III-a, la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conţină în mod obligatoriu documentele prevăzute la art. 49 din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008, modificată si completată de H.G. 1173/2008.

Candidaţii la funcţia de secretar al Primăriei Turceni trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare. Printre condiţiile de participare se numără deţinerea de studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă din domeniul juridic sau administraţie publică, candidaţii trebuind să aibă şi o vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum trei ani.

Post neocupat în februarie

Potrivit lui Ion Iordache, primarul oraşului Turceni, în prezent, funcţia de secretar este deţinută din anul 2010 în interimat de jurista Olimpia Eugenia Tunaru. “Înainte de Olimpia Eugenia Tunaru, postul a fost ocupat de un alt angajat tot din cadrul primăriei, care l-a înlocuit pe secretarul Remus Stamatie cercetat pentru luate de mită, faptă petrecută în luna iulie a anului 2009, în urma suspendării acestuia din funcţia de secretar al oraşului”, a declarat Ion Iordache.

Un concurs pentru ocuparea aceluiaşi post a fost organizat de către ANFP şi în luna februarie a acestui an. Primarul de la Turceni a spus că, din informaţiile sale, la concursul din luna februarie a fost un singur candidat, din afara primăriei, care nu a obţinut notă de trecere, ci nota acestuia a fost sub 7.

Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here