Când ni s-au tăiat salariile şi redus pensiile indirect prin CAS-ul perceput şi preţurile ce cresc precum ciupercile după ploaie s-a motivat că suntem loviţi fără milă de o criză economică. Acum se vorbeşte de o „recesiune” economică. Ba chiar se spune că din această recesiune am şi ieşit odată cu „păcălitorul” 1 aprilie…
Sigur că „minunile” nu lipsesc niciodată. Iar la noi, sub bagheta domnului preşedinte Băsescu, aceste „minuni” se cam ţin lanţ. Axe peste axe, strategii peste strategii prin Marea Neagră şi nu numai, ieşiri din crize şi recesiuni în pas de defilare, baze militare la discreţie pe teritoriul României, alinieri la „jandarmeria” planetei, insomnii pentru soarta „democraţiei” în lumea de azi şi de mâine, că-ţi vine uneori să crezi că România a devenit taman un „Nene” al întregului „gogoloi”, mai dihai decât Grecia lui Alexandru cel Mare în Antichitate. Atunci Diogene îl întreba pe Alexandru cel Mare ce va face după ce „cucereşte” toată lumea. Din păcate noi încă nu avem un Diogene care să-l întrebe pe domnul Băsescu ce va face dacă într-o zi va afla că de-alde „Gaddafi” se află şi prin Rusia ori China, Brazilia sau India. Sperăm că şi dumnealui, precum Alexandru cel Mare îi va da dreptate lui Diogene, când aia cu „coasa” îi va arăta că pe lângă viaţă, mai există şi moarte. Alexandru, cum ştim, pe patul de moarte a concluzionat că „omul acela avea dreptate”. Că atunci când tragi sabia la toţi trebuie să te mai gândeşti şi cum o bagi în teacă. Dar domnul Băsescu n-a tras sabia doar ca să facă „democraţie” într-o lume chitită încă pe dictaturi. Dânsul stă de ani buni cu sabia scoasă şi împotriva poporului român. Taie cu ea salarii, pensii, drepturi şi ajutoare şi doreşte, precum Damocles, s-o ţină mai ales deasupra adversarilor politici când au îndrăzneala să nu fie de acord cu „reţetele” pe care dumnealui le copiază de pe la FMI şi alţi „binefăcători”, pe care nu odată ni-i năimeşte şi peste noapte, cu ieşiturile şi intrăturile în crize şi recesiuni economice. Vin alegerile, se sfârşesc crizele; trec alegerile, şi crizele şi recesiunile fac un fel de „stânga-mprejur”, evident cu supuşenia şi ţanţoşenia ilustrului Moş Teacă…
Iar cum românul totdeauna a făcut haz de necaz, hai să ne amintim astăzi de o situaţie la fel de „glumeaţă” a propagandei „dejiste” din 1953 când, cu ocazia organizării „Festivalului Mondial al Tineretului” la Bucureşti, dispăruseră de prin magazine nu doar pâinea, dar şi cartofii, orezul, biscuiţii, pastele făinoase, astfel că, dacă n-aveai cartele de pâine, pur şi simplu nu mai găseai nimic cu care să-ţi păcăleşti copiii la masă. Cu toate acestea, difuzoarele, care atunci erau ca televizoarele astăzi, duduiau de un cântec şi refren la modă, de-ţi venea realmente scârbă. Cântecul respectiv se referea la pâinea „caldă” din prăvălii şi oftica chiaburilor că treburile în ţară merg nemaipomenit de bine. Cităm: „…Dintr-un bob să iasă zece – ba o sută, ba o mie/ Pâinea caldă-n brutărie” – iar mai departe: „Crapă-crapă fierea-n ei, că e pâine câtă vrei-mă-măi!…” Hai să fim drepţi: care-i deosebirea faţă de astăzi, când domnul Băsescu cu specialiştii dumnealui de pe la FMI şi BNR ne asigură că am ieşit cu „fruntea sus” din recesiune, dar bietul cetăţean, sărmanul pensionar etc., văd cum de la zi la zi preţurile cresc, că veniturile sunt ciuntite pe toate părţile, dar economia iar „duduie”, de-ţi vine să iei nevasta la bătaie că nu ştie să mai chivernisească bugetul familiei. Probabil că acum nu mai se speră să „crape” fierea în chiaburi, ci în adversarii politici, care mai speră poftim, să-i asigure pe români, că totuşi la noi disperarea are din fericire, marginile mai apropiate de sfârşituri decât prin Libia, Egipt şi tot Orientul Mijlociu, ce fierbe, cum se observă, ca o oală gata să sară în aer! Într-adevăr dictonul acela ce dichiseşte „ideea” că sub soare nimic nu rămâne nou, şi-n privinţa politicilor şi demagogiilor româneşti, îşi păstrează, din păcate, permanent „prospeţimea”!…
I.D. Sicore
