Vasilescu s-a întors la Târgu-Jiu

1970

Fundașul Alexandru Vasilescu va bifa un nou campionat în alb-albastru. Jucătorul de bandă s-a întors la Târgu-Jiu și va continua alături de Pandurii. Vasilescu este cel mai vechi component al trupei gorjene. Jucătorul de 23 de ani este originar din București și va bifa al patrulea sezon consecutiv în orașul lui Brâncuși. Recent întors la echipă, Andu a declarat că a găsit foarte mulți colegi noi și își propune o clasare mult mai bună alături de Pandurii, față de sezonul precedent. Vasilescu evoluează în flancul stâng al defensivei, dar poate juca și la mijlocul terenului. Va fi apt de joc în două-trei săptămâni.Pandurii încearcă să repatrieze și un fotbalist gorjean. Este vorba despre atacantul Gabriel Dodoi (21 de ani), legitimat la Rapid București. S-ar părea că Dodoi nu face parte din planurile oficialilor giuleșteni, iar echipa noastră stă la pândă. În ultimul sezon, Dodoi a evoluat la CSM Reșița, fiind cedat în Banat sub formă de împrumut. La meciul amical dintre Pandurii și Viitorul, de săptămâna trecută, a fost prezent și Denis Brînzan. Fostul căpitan al Pandurilor a rămas liber de contract după ce a reziliat înțelegerea cu FC Argeș.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here