Mitropolitul Olteniei vorbeşte despre semnificaţia Postului Paştelui

491

Credincioşii creştin – ortodocşi au intrat din această săptămână în Postul Mare sau Postul Paştelui, care durează 40 de zile şi care este cel mai lung de peste an în Biserica Ortodoxă. Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a explicat semnificaţia şi importanţa acestei sărbători pentru creştini.

„La începutul Postului Mare, toţi credincioşii creştin ortodocşi se pregătesc pentru sărbătoarea Sfintei Învieri, sărbătoare care încununează toate eforturile noastre, şi care în acelaşi timp aduce după sine recompensă, răsplată pentru osteneala postului, a nevoinţelor şi a tuturor ostenelilor pe care credincioşii le agonisesc şi le împlinesc în această perioadă. Postul este o îndreptare a omului, este mai mult decât un regim alimentar, pentru că nu postim numai de hrană, ci şi de gânduri, de acţiuni păcătoase, de mânie, de patimă, de poftă. Toate laolaltă aceste fapte bune le înconjurăm cu virtutea milosteniei, a iertării, a compătimirii, a întrajutorării, a binefacerii”, a precizat ÎPS Irineu.

„Avem nevoie de un cuget curat”
În continuare, Mitropolitul Olteniei a subliniat că postul presupune înfrânarea nu doar de la anumite alimente, ci în mod special de la păcate. „Atunci când Mântuitorul Iisus Hristos ne învaţă să postim, ne spune că trebuie să avem în vedere atât iertarea, cât şi ascunderea acestei virtuţi. Mai degrabă să agonisim toate aceste lucruri şi să le aşezăm în comoara pe care Dumnezeu o va răsplăti la trecerea noastră din lumea aceasta. Postul biruie gândurile, patimile, tendinţele trupeşti, laolaltă cu rugăciunea noastră, astfel încât să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru darurile Sale cele bogate, să-L rugăm în continuare să ne ajute, să ne ocrotească şi să ne sprijine. În tradiţia noastră românească, Postul Păresimilor era foarte aşteptat de către strămoşii noştri. Ei ştiau că sărbătoarea Paştelui nu poate fi aşteptată şi nici nu se puteau apropia de Paşte fără post. Înaintaşii noştri spălau vasele, se curăţau, se spovedeau, se îngrijeau de tot ceea ce este de folos sufletului, şi chiar se abţineau de la multe lucruri. Este necesar ca atare să ajungem şi noi la această etică, la această morală a strămoşilor noştri, întrucât, chiar dacă astăzi vorbim despre omul modern, totuşi, nu există om fără suflet, prin urmare, nu poate exista om fără morală”, a adăugat Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit. După cum a subliniat Înalt Preasfinţia Sa, dacă dorim să mergem pe calea care duce spre Împărăţia Cerurilor, dacă dorim bună înţelegere şi linişte sufletească, trebuie să postim. Sintetizând necesitatea postului, IPS Irineu afirmă că trebuie să postim pentru a ne vindeca. „Avem nevoie să ne vindecăm de lucrurile pământeşti, de boli, de suferinţe, de sărăcie, avem nevoie să primim înţelepciune, să avem un cuget curat, gânduri bune, inspirate de Bunul Dumnezeu şi toate acestea nu le dobândim decât prin post. Strămoşii noştri spuneau că pântecele plin nu poate să studieze liber. În general, noi, care suntem creştini, botezaţi în numele Preasfintei Treimi, punem mult accent şi multă osteneală pe post, întrucât el ne oferă posibilitatea reîntoarcerii noastre în paradis. Dacă Adam a căzut din lăcomie şi din prea multă mâncare, noi ne întoarcem în paradis prin înfrânare şi prin cugetarea la poruncile lui Dumnezeu. Îndemnăm aşadar pe toţi fraţii şi surorile noastre să se ostenească pe cât le este cu putinţă, ca postul acesta să le aducă bucurie şi multă împlinire sufletească şi să-i ferească Bunul Dumnezeu de boală şi de suferinţa care aduce de multe ori un post forţat, pentru că regimul nu este altceva decât un post forţat. Ca să nu ajungem acolo, trebuie să avem dreaptă socoteală şi să ne îngrijim de pe acum de o preocupare sufletească şi în acelaşi timp duhovnicească, adică de post şi rugăciune”, a conchis ÎPS Irineu.
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here