Au furat ţevi din gardul şcolii

378

Doi tineri din comuna Stoina sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat după ce au sustras mai multe ţevi din gardul şcolii din satul Păişani.

Cei doi tineri au fost prinşi de poliţişti în timp ce transportau cu o căruţă, ţevile furate, acasă la unul dintre ei. „În data de 06.02.2013, în timpul efectuării serviciului, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au depistat pe C.L., de 27 ani şi V.I., de 23 ani, ambii din comuna Stoina, sat Păişani, care au tăiat mai multe ţevi din gardul împrejmuitor al Şcolii Primare Păişani, transportându-le cu o căruţă la domiciliul lui V.I., prejudiciul cauzat fiind de 200 lei. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă constituită la nivelul subunităţii care a efectuat cercetarea locului faptei, materialul feros sustras fiind recuperat şi predat pe bază de proces-verbal reprezentanţilor din cadrul Primăriei comunei Stoina”, a anunţat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, poliţiştii continuând cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor doi tineri.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here