Începe o nouă ediție a manifestării ,,Filocalia”!

1109

Școala Populară de Artă, în calitate de partener, invită gorjenii la cea de-a XXXIII–a ediţie a manifestării religioase „Filocalia”. Evenimentul se desfăşoară în perioada de post şi rugăciune premergătoare Marelui Praznic al Naşterii Domnului. Manifestarea este organizată de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Târgu-Jiu, în parteneriat cu Școala Populară de Artă Târgu Jiu, Liceul Teologic Târgu-Jiu, Protoieriile Târgu Jiu Nord, Târgu-Jiu Sud și Târgu Cărbunești.
Cu acest prilej, în prima zi a manifestării, luni, 9 decembrie 2019, ora 18.00, la Biserica ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Târgu-Jiu, va conferenția Înalpreasfințitul Acad. Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei. Marți, 10 decembrie 2019, ora 18.00, la Biserica ,,Sf. M. Mc. Gheorghe” (spital), va avea loc cea de-a doua seară filocalică ce este dedicată temei ,,Biserica și apologeții ei în perioada interbelică”. Invitatul serii este Preot Lect. Univ. Ioniță Apostolache, din cadrul Facultății de Teologie din Craiova. De asemenea, joi, 12 decembrie 2019, ora 18.00, la Biserica ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Târgu-Jiu, Arhidiacon Lect. Univ. Ionel Ungureanu, din cadrul Facultății de Teologie din Craiova, va aborda tema ,,Evanghelia și noi, cei de azi”. La aceste întâlniri duhovniceşti vor mai contribui: Corul Preoților din Târgu-Jiu şi Corul Liceului Teologic Târgu-Jiu. Intrarea este liberă, iar, după cum s-a obișnuit, la sfârșitul fiecărei prelegeri va fi o sesiune de întrebări și răspunsuri.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here