Septuagenar, lovit de maşină

374

Un bătrân de 72 de ani din Târgu-Jiu a ajuns sâmbătă la Urgenţe după ce a fost implicat într-un accident de circulaţie. Bărbatul a încercat să traverseze printr-un loc nesemnalizat şi a fost lovit de un autoturism, fiind imediat transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Un participant la trafic a sunat sâmbătă la 112 pentru a anunţa că pe B-dul Ecaterina Teodoroiu din Târgu-Jiu a avut loc un accident de circulaţie în care a fost implicat şi un bătrân de 72 de ani. În urma cercetărilor, poliţiştii au constatat că bărbatul a încercat să traverseze strada printr-un loc nesemnalizat în acest sens, fiind accidentat grav de un autoturism condus de V.D., 42 ani, din municipiul Târgu-Jiu. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean „Tudor Vladimirescu”, secţia U.P.U., pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, purta centura de siguranţă, iar în autoturism nu au fost identificate aparate de detectare a undelor radar. Poliţiştii au întocmit actele premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor exacte în care a avut loc evenimentul rutier.

Roxana Lupu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here