La Centrul de Bătrâni Novaci – Costul asistenţei sociale, dublat pe motiv de criză!

1188

batrana novaciAsistaţii Centrului de Bătrâni de la Novaci sunt obligaţi să îşi lase toată pensia, ori chiar să mai aducă bani de acasă pentru a achita contravaloarea îngrijirii de care beneficiază. Şi asta, după ce consilierii locali din Novaci au impus ca fiecare bătrân să plătească 700 de lei pentru o lună în centrul de îngrijire, deoarece instituţia este afectată de criza financiară. Centrul de Bătrâni de la Novaci a fost în pragul închiderii dar s-a salvat unitatea, la intervenţia autorităţilor judeţene, deşi ea este singura de acest fel din judeţ ce nu este acreditată. Centrul de Bâtrani Novaci a scăpat de criza financiară ce ameninţa existenţa unităţii de îngrijire după ce consilierii locali din Novaci au găsit o soluţie nu tocmai corectă.

Aleşii locali s-au gândit să împovăreze asistaţii din centru, în loc să utilizeze banii de la buget pentru a menţine funcţional căminul de bătrâni. Pe baza unui proiect de bucatarie novacihotărâre, asistaţii centrului sunt nevoiţi să achite lunar 700 de lei, din pensie, instituţiei de îngrijire, deşi până de curând plăteau numai 290 de lei. Unitatea beneficiază de condiţii de cazare bune însă, acest lucru nu poate impune ca taxa să fie majorată cu peste 200%.

Depozitul de alimente, în modul
Considerând că au rezolvat problemele financiare ale căminului de bătrâni, împovărându-i pe asistaţi, reprezentanţii din conducerea centrului sunt preocupaţi de obţinerea acreditării instituţiei. Conducerea acesteia a declarat că, datorită sprijinului dat de către fostul lider al minerilor, Constantin Creţan, care le-a donat acestora un modul, angajaţii unităţii vor putea să extindă blocul alimentar. În opinia directorului, Maria Farlan, acreditarea centrului se poate obţine doar după ce bucătăria centrului va fi lărgită, recurgând astfel la mutarea depozitului de alimente în modulul primit de la Constantin Creţan.
Acreditarea în 45 de zile
Reprezentanţii Direcţiei Muncii Gorj au declarat, săptămâna trecută, că Centrul de Bătrâni de la Novaci rămăse-se singurul, de acest fel, neacreditat, însă de îndată ce reprezentanţii acestuia vor depune documentaţia, se va efectua un control aici, iar într-un termen de 45 de zile ei vor acorda şi autorizaţia de funcţionare. Edilul oraşului, Pantelimon Todea, a dat asigurări că, în perioada următoare, se va achita şi plata salariilor pentru personalul unităţii. La această oră, aşa cum a declarat directorul centrului, cei 16 salariaţi rămaşi după restructurarea centrului, nu şi-au mai primit salariile de la sfârşitul lunii mai.
Doina TURDĂŞAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.