Bucuria revederii, după două decenii de la finalizarea studiilor liceale!

1300

Vineri, 9 august 2019, în Amfiteatrul Liceului Tehnologic din Ţicleni s-au întâlnit o parte dintre absolvenţii clasei a XII-a, profilul informatică, promoţia 1999, ai acestei şcoli gorjene, pentru a trăi cu emoţie, după două decenii de la finalizarea studiilor liceale, acea bucurie a revederii cu şcoala minunată care le-a deschis drumul în viaţă!
Aşadar, bucurie, emoţie, melancolie şi în fond, speranţă – acestea au fost trăirile absolvenţilor din Promoţia anului 1999, informatică, a Liceului Tehnologic din Ţicleni, când s-au reîntâlnit dupã 20 de ani! Ajunşi la o vârstă a deplinei maturităţi, cu familii şi realizări, cu o experienţă solidã de viaţă, pentru câteva ore, foştii liceeni au dat timpul înapoi, tresărind la auzirea numelui strigat la catalog, amintindu-şi de frumoasele momente din anii de liceu, toate care se puteau citi în privirea lor melancolică!

“Graţie acestui liceu, v-aţi lansat în viaţă”!
Profesorii şi absolvenţii prezenţi cu acest prilej au aprofundat, din perspectiva reflecţiilor personale, a speranţelor, a împlinirilor şi a neîmplinirilor de conjunctură, a meandrelor care le-au marcat drumul vieţii, o serie de aspecte interesante, pentru a le întări încrederea că viaţa merită să fie trăită în măsura în care pecetluieşte calea de împlinire a destinului care desăvârşeşte viaţa fiecăruia dintre noi!
După ce a a strigat catalogul şi a făcut prezenţa foştilor elevi, domnul diriginte, prof. Constantin E. Ungureanu, avea să menţioneze cu convingere: “Graţie acestui liceu, v-aţi lansat în viaţă! Acum, constat că timpul s-a aşezat pe chipurile noastre, iar, în ceea ce mă priveşte, dacă ar fi s-o iau de la capăt, tot dascăl m-aş face, pentru că această profesie te învaţă că ori de câte ori este necesar, trebuie să ai întotdeauna multă răbdare şi să scoţi din tine ceea ce este mai bun şi mai preţios, dar, cu multă muncă şi cu multe sacrificii”, a subliniat valorosul profesor de limba română! Spre veşnica pomenire a celor doi dascăli plecaţi spre albastrul cerului, în aceşti ultimi douăzeci de ani, doamna prof. Iuliana Ungureanu şi d-l prof. Alexandru Ionescu, a fost conturat profilul moral şi profesional al celor două cadre didactice decedate, inclusiv prin păstrarea unui moment de reculegere în memoria celor doi slujitori ai şcolii din Oraşul petroliştilor. În scurta sa intervenţie, domnul prof. Constantin Rovenţa i-a îndemnat pe foştii absolvenţi să respecte şi în anii care vor urma, această şcoală care a excelat printr-un învăţământ de calitate!

“M-am străduit să schimb în bine imaginea liceului din Ţicleni”!
Din partea conducerii liceului a participat la festivitate domnul director, prof. dr. Mihai Istrate, care a adresat celor prezenți cuvinte de bun-venit și de bucurie, punctând faptul că această întâlnire este un prilej de mândrie pentru școala care găzduiește absolvenții săi de acum 20 de ani, veniți din toate colțurile țării şi chiar din diferite ţări ale Europei, mânați de dragoste și respect față de unitatea de învăţământ căreia îi datorează recunoştinţă. În cuvântul său, directorul Liceului Tehnologic din Ţicleni a mărturisit cu francheţe: “Mă încearcă aceleaşi emoţii, ca şi acum doi ani, când am sărbătorit cu foştii mei colegi bucuria revederii! În calitate de manager, m-am străduit să schimb în bine imaginea liceului din Ţicleni şi pot spune că acum avem un colectiv de cadre didactice de valoare, care confirmă faptul că în acest an, am avut o mare bucurie prin rezultatele obţinute la examenul de bacalaureat. Pot spune că suntem un exemplu de liceu care creşte şi de aceea, mă bucur că se învaţă carte! E un argument pentru faptul că sunt numeroşi elevi din localităţi limitrofe care optează pentru şcoala noastră”, a ţinut să menţioneze domnul director al unităţii de învăţământ liceal!

“Românii noştri contribuie în aceste vremuri la universalitate”!
Dintre foştii absolvenţi ai liceului, promoţia 1999, a excelat poate liderul şi iniţiatorul care a promovat şi a însufleţit această frumoasă întâlnire, pe numele său, Laurenţiu Scurtu, de câţiva ani stabilit în Germania, un foarte bun specialist în proiecte IT pentru managementul unor firme din această ţară! Personal, mi-a plăcut maturitatea şi profunzimea ideilor sale, atunci când a început prin a spune: “Am străbătut toată lumea în lung şi-n lat, am fost şi în Japonia, timp de un an, am trăit patru ani şi jumătate în Irlanda, iar de trei ani şi ceva sunt în Germania! Sunt vorbitor şi de limbă germană, iar împreună cu familia, ne-am stabilit pentru o vreme în această ţară! Dacă mă întrebaţi, vă pot spune că noi am decis că aceasta e viaţa noastră! Am constatat că la noi, românii, când se întlnesc 2-3 conaţionali, apare un sentiment care emoţionează! Nu greşesc dacă vă spun că românii noştri contribuie în aceste vremuri la universalitate, iar în biroul meu din Germania, am şapte români foarte respectaţi şi apreciaţi, şi şase germani! E bine să menţinem spiritul acesta de a accede dincolo de aparenţe, iar astăzi, am dovedit că ştim foarte bine să fim conectaţi şi să comunicăm, oriunde ne-am afla în ţară sau în afara ţării” a ţinut să precizeze tânărul bărbat cu un apetit de comunicare excepţional şi cu o elocinţă demnă de apreciat, un om care urmăreşte chiar de acolo, din Germania, tot ceea ce se scrie frumos despre Ţicleni şi despre judeţul nostru în Ziarul «Gorjeanul»!
În încheiereaa festivităţii de la Liceul din Ţicleni, îi menţionăm pe unii dintre foştii absolvenţi care au răspuns la strigarea catalogului, cu numele lor de înmatriculare: Scurtu Laurenţiu, Preda Flori, Popescu Larisa, Pârvulescu Alina, Vulpe Cosmin, Brandibur Claudiu, Pleşea Laura, Lupu Adriana, Scurtu Adela şi Cojocaru Lizica, pentru că au ţinut să viziteze cu interes cabinetele şcolare, laboratoarele şi sălile de clasă, apreciind frumuseţea unui spaţiu de spiritualitate care le-a redimensionat şi le-a călăuzit zborul în viaţă, ca un arc peste timp, ca un crez mărturisit cu emoții pline de simţire, cu povești dintr-o viață tumultoasă, dar și cu bucurie în suflet!
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here