O nouă rundă de testări ale Sistemului RO-ALERT, în județul Gorj

1099

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj au anunțat, ieri, că va începe o nouă rundă de testări ale Sistemului RO-ALERT.
Pentru a beneficia de acest serviciu, utilizatorii de telefonie mobilă trebuie să-şi configureze terminalele în funcţie de operatorul la care sunt abonaţi şi de tipul telefonului mobil.
,,În perioada 16-26 iulie 2019, atât la nivelul județului Gorj, cât și la nivel național, va avea loc o nouă rundă de testări ale Sistemului RO-ALERT.
Mesajele către populația din județul Gorj se vor transmite după următorul calendar: 16 iulie 2019 – în intervalul orar 10.00-12.00 – Tismana; 17 iulie 2019 – în intervalul orar 10.00-12.00 – Padeș, Godinești, Tismana; 18 iulie 2019 – în intervalul orar 10.00-12.00 – Drăguțești, Bălești, Dănești, Telești, Câlnic, Fărcășești, Urdari, Plopșoru, Aninoasa, Săulești, Bărbătești, Jupânești, Târgu-Cărbunești, Vladimir, Hurezani, Licurici, Scoarța, Rovinari, Bâlteni, Țicleni; 19 iulie 2019 – în intervalul orar 09.00-12.00 – se va alege o zonă a hărții județului Gorj sub foma unui patrulater rezultat prin unirea punctelor de intersecție a trei localități, astfel:
-Rovinari, Fărcășești, Bâlteni,
-Hurezani, Căpreni, Stejari,
-Jupânești, Târgu-Cărbunești, Licurici;
22 iulie 2019 – în intervalul orar 09.00-12.00 – toate Unitățile Administrativ Teritoriale care se învecinează cu localităţi din alte judeţe, inclusiv cele de la graniţă; 23 iulie 2019 – în intervalul orar 09.00-12.00 – toate Unitățile Administrativ Teritoriale de pe raza judeţului Gorj; 24 iulie 2019 – în intervalul orar 09.00-12.00 – toate Unitățile Administrativ Teritoriale de pe raza judeţului Gorj; 26.07.2019 – în intervalul orar 09.00-12.00 – toate Unitățile Administrativ Teritoriale de pe raza judeţului Gorj.
Activitatea are scopul de a examina funcționarea sistemului, prin transmiterea unor mesaje de test către telefoanele mobile aflate în raza celulelor de telefonie mobilă din anumite zone. Telefoanele configurate pentru recepția mesajelor RO-ALERT și care se vor afla în aria de acoperire a celulelor din zonele selectate pentru testare vor recepționa următorul mesaj <<TEST! Acesta este un mesaj pentru testarea sistemului RO-ALERT. Nu se impune aplicarea măsurilor de autoprotecție>>.Modurile de afișare și sunetele de avertizare sunt diferite în funcție de modelele telefoanelor mobile.
Pentru a primi mesajele transmise de IGSU și structurile sale teritoriale, recomandăm cetățenilor să se asigure că pe terminalele mobile sunt realizate setările corespunzătoare. Informațiile privind configurarea telefoanelor, în funcție de model și de operatorul de telefonie mobilă, sunt puse la dispoziția publicului pe portalul www.ro-alert.ro și pe site-urile operatorilor publici de rețele de comunicații mobile. Asigurăm opinia publică asupra necesității și utilității derulării acestor activități de testare a sistemului. Din momentul operaționalizării Sistemului RO-ALERT, septembrie 2018, până în prezent, au fost transmise peste 400 de mesaje de avertizare a populației, în situații reale. Fenomene meteorologice periculoase prognozate, inundații sau viituri, degajări mari de fum în urma incendiilor sau prezența unor animale sălbatice periculoase în zone locuite (urși), toate aceste situații au impus avertizarea cetățenilor din zonele vizate, în timp real, prin Sistemul RO-ALERT. Astfel, populația a fost informată de existența pericolului imediat și a putut adopta măsurile de autoprotecție”, se precizează într-un comunicat al ISU Gorj.

Ce este Sistemul RO-ALERT?
Sistemul RO-ALERT permite difuzarea mesajelor de tip Cell Broadcast destinate avertizării şi alarmării populaţiei în situaţii de urgenţă, pentru adoptarea comportamentului necesar autoprotecţiei în caz de urgenţă majoră. ,,Operatorul Sistemului RO-ALERT are la dispoziție o hartă digitală pe care poate selecta/desena zona în care trebuie difuzat mesajul de avertizare. Celulele rețelelor de comunicații mobile ale furnizorilor de servicii de comunicații mobile din zonele selectate vor difuza mesajul de avertizare tuturor telefoanelor mobile compatibile și configurate corespunzător care se află în acele zone”, se mai precizează în comunicatul de presă.

Când se transmit mesaje RO-ALERT?
Mesajele sunt difuzate doar în situații majore de urgență, în zonele afectate. Sistemul RO-ALERT este folosit în situații majore în care viața și sănătatea cetățenilor sunt puse în pericol, cum ar fi fenomene meteo extreme, inundații amenințătoare, atac terorist sau alte situații care amenință grav comunitățile.

Ce tipuri de telefoane recepționează mesajele RO-ALERT?
Mesajele RO-ALERT pot fi recepționate pe întreg teritoriul României acolo unde există semnal GSM 2G/3G/4G. Nu contează dacă aveți servicii de tip abonament sau prepay și nu se percep costuri sau taxe pentru recepționarea mesajelor RO-ALERT. În situația în care telefonul nu este pornit sau nu are semnal, nu pot fi primite alerte. Nu este nevoie să aveți telefoane de tip ,,smartphone” pentru a recepționa mesajele de tip RO-ALERT. Toate informaţiile sunt puse la dispoziţie pe portalul www.ro-alert.ro.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here