Un electrician de la Cariera Jilț Sud a murit după ce s-a electrocutat

3274

Primele informații arată că un angajat al Carierei Jilț Sud, în vârstă de 47 de ani, s-a electrocutat, în această dimineață, la locul de muncă. ”Am dispus o echipă care pleacă la fața locului”, a precizat George Romanescu, inspectorul șef al ITM Gorj. Bărbatul a decedat. Acesta era căsătorit, are un copil și avea o vechime în muncă de peste 28 de ani.

”În jurul orei 10.00, la Cariera Jilț Sud, s-a produs un accident de muncă soldat cu decesul salariatului Purdescu Vasile, în vârstă de 47 de ani, electrician, cu o vechime în câmpul muncii de aproximativ 28 de ani. În timp ce executa lucrări de întreținere la întrerupătorul general de 6 kV din casa electrică a unui transportor cu bandă, a fost electrocutat prin atingere directă. Evenimentul a fost comunicat organelor abilitate pentru a fi cercetate și stabilite cu exactitate cauzele și împrejurările producerii acestuia. Societatea va respecta prevederile CCM aplicabile în astfel de situații. Conducerea și colectivul CE Oltenia își exprimă regretul față de tragicul eveniment care a avut loc și transmite sincere condoleante familiei îndurerate”, se precizează într-un comunicat al CEO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here