Se înteţeşte scandalul pe apa de ploaie

1394
Israel rain view to street through rain-specked window

Controversata taxă pe apa de ploaie stârneşte revoltă în judeţul Gorj. După ce Primăria Municipiului Târgu-Jiu a fost înştiinţată că va trebui să plătească o factură de aproape un milion de lei, Primăria Rovinari a anunţat că va renunţa la serviciile operatorului judeţean de apă şi canal. Şi la Motru, Consiliul Local urmează să ia o decizie în această privinţă. „Nu este drept ca apa de pe bloc, care se scurge în pământ, să fie plătită de către locatari”, spune un consilier local din Motru.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADIA) Gorj, care reuneşte primăriile la care operatorul de apă şi canal are activitate, a înştiinţat primăriile că va trece la facturarea apei meteorice (pluvială) care se scurge în reţeaua de canalizare. Primul care s-a revoltat a fost primarul municipiului Târgu-Jiu. „ADIA a anunţat că ia în considerare întreaga suprafaţă a municipiului Târgu-Jiu, cu tot cu dealuri şi câmpii, cu tot cu cartiere şi alte zone în care nu există nici măcar un metru de canalizare. Nu voi accepta aşa ceva”, a declarat Marcel Romanescu. Pentru apa căzută din cer, târgujienii ar trebui să achite circa 900 de mii de lei. Şi asta e factura pe anul 2018!
Altă primărie, aceeaşi nemulţumire. Primarul din Rovinari, Robert Filip, a anunţat că încetează colaborarea cu Aparegio: „Apa de ploaie e de la Dumnezeu lăsată, nu au venit ei cu canalizarea în spate. Atunci când plouă oraşele se inundă pentru că reţeaua nu e bună”.
Şi Primăria Motru ar putea lua o decizie similară. Consilierul local Ion Cojocaru a cerut convocarea unei şedinţe de îndată pentru discutarea acestei probleme. „Sunt foarte nemulţumit. Am solicitat domnului primar să facă o şedinţă de îndată, să facem o analiză, pentru că nu sunt de acord cu această taxă. Nu este drept ca apa de pe bloc, care se scurge în pământ, să fie plătită de către locatari. Dacă într-adevăr vor să taxeze apa de ploaie, să separe, că noi avem la Motru două canale, canal de apă pluvială, care merge în râul Motru, deci nu în staţia lor de epurare, şi canal de apă menajeră”, susţine Cojocaru.
Alesul municipal vrea să propună retragerea municipiului din ADIA, nefiind de acord nici cu majorarea cu 7% a tarifelor la apă şi canal. „Şi eu am propus să ne retragem din ADIA. Au spus că nu se măresc preţurile la apă şi canal decât cu avizul sau înştiinţarea în prealabil a Consiliului Local. Ei au trimis adrese la asociaţiile de proprietari, la toată lumea, dar Consiliul Local nu a fost înştiinţat. Propunem şi noi să ne retragem din asociaţie, pentru tarife care nu sunt corecte pentru oamenii din municipiul Motru”, a mai spus alesul local.
ADIA Gorj spune însă că taxa este legală. „Există o lege care obligă primăriile să plătească pentru apa meteorică care intră în staţiile de tratare. Acolo este tratată, folosindu-se compuşi chimici, forţă de muncă, curent electric, deci nişte costuri şi ea trebuie plătită”, a declarat public şeful ADIA Gorj, Cristian Toader Pasti.
I.IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here