România, în semifinalele FED Cup

838

Naţionala feminină de tenis a României a învins Cehia, deţinătoarea trofeului FED Cup, cu scorul de 3-2, la Ostrava, după ce perechea Irina Begu/Monica Niculescu s-a impus în faţa cuplului Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova, scor 6-7 (2), 6-4, 6-4. După 1-1 la finalul primei zile, Simona Halep a învins-o pe Karolina Pliskova, după un meci care a durat două ore și 39 de minute, scor 6-4, 5-7, 6-4. Gazdele au egalat scorul, după ce Katerina Siniakova a trecut de Mihaela Buzărnescu 6-4, 6-2. Semifinalista s-a decis în meciul de dublu, câștigat în trei seturi de Begu și Niculescu. Fetele noastre au fost susţinute de o galerie impresionantă în Cehia. “Cred că fanii noştri au fost mai gălăgoşi, în sensul pozitiv, decât cehii. Au făcut o atmosferă deosebită şi vreau din nou să le mulţumesc. E mare lucru să simţim că aceşti oameni ne apreciază şi vin să ne susţină oriunde jucăm. Sper ca data viitoare să jucăm acasă şi să avem mai mulţi susţinători. A fost o zi mare pentru mine şi sunt fericită. Cred că e cea mai importantă victorie a mea în Fed Cup. Să câştig ambele partide jucate în întâlnirea cu Cehia înseamnă mult pentru mine pentru că această echipă are o mare tradiţie în Fed Cup”, a spus Simona Halep, numărul 3 WTA. “Sper ca meciurile mele pierdute să nu fie negative în viitor şi să mai am ocazia să mai joc la simplu la Fed Cup. Bineînţeles că asta va depinde şi de forma mea la următoarele turnee până în aprilie. Probabil îmi trebuie mai multă răutate pe teren. Forma mea e pe drumul cel bun, de când am ajuns în Australia nu am jucat rău. Se vede că sunt undeva acolo, sper să reuşesc să depăşesc pragul acesta şi să câştig un meci ca să am o altă satisfacţie. Deocamdată rămân cu un gust amar de fiecare dată”, a declarat “Micki” Buzărnescu. “Ne-am dorit atât de mult să câştigăm şi am reuşit. Am jucat împotriva perechii numărul 1 în lume şi am câştigat. M-am simţit foarte bine săptămâna asta, totul a fost fantastic. Sunt fericită că pot reprezenta România”, a spus Monica Niculescu. “A fost foarte greu pentru că am avut emoţii. Şi cred că asta s-a văzut în teren. Ne doream enorm să câştigăm acest meci. Am luptat pentru fiecare punct, iar alături i-am avut pe cei din echipă şi galeria pe care nu am cuvinte să o descriu. Sunt impresionată de ce au putut să facă în aceste două zile. Dorinţa şi faptul că oarecum nu aveam nimic de pierdut în faţa lor a contat şi am câştigat”, a declarat Irina Begu.
Pentru echipa României de Fed Cup urmează duelul cu Franța, din semifinale.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here