Viceprimarul Cosmin Morega a realizat un proiect de hotărâre, ce vizează acordarea unui sprijin financiar asociațiilor de proprietari în vederea executării unor lucrări de reabilitare a subsolurilor blocurilor (reparația/înlocuirea rețelelor de apă potabilă, apă caldă, canalizare, vidanjare, DDD, văruire). Proiectul se va afla pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de luna viitoare.
Pentru a beneficia de ajutorul propus de proiect blocul trebuie să facă parte dintr-o asociație și să aibă acordul pentru realizarea acestor lucrări de la cel puțin jumătate plus unul din proprietari, solicitarea să fie făcută de către reprezentantul legal al asociației, iar sprijinul să fie aprobat în Adunarea Generală și să fie folosit exclusiv în acest scop. De asemenea, se prevede că sprijinul financiar va fi achitat din bugetul local direct executantului după recepția finală, că începerea lucrărilor se va face după întocmirea unui deviz estimativ pentru fiecare bloc în parte, dar și că lucrările vor fi monitorizate de o echipă formată din reprezentanți ai primăriei și ai asociației de proprietari. „Întrucât situația este critică, am inițiat acest proiect de hotărâre conștient fiind că sănătatea și curățenia comunității sunt prioritare. Lucrările vor consta în reparația sau înlocuirea completă a sistemului de conducte, în unele cazuri acestea lipsesc în întregime. Apele menajere și dejecțiile se adună la subsol transformându-se astfel într-o veritabilă hazna. Locatarii nu-și permit costurile unor reparații, astfel că dejecțiile generează un focar de infecție deosebit de periculos. În urma reabilitării, instalațiile vor asigura eliminarea corespunzătoare a apelor uzate, fapt care va combate degradarea în continuare a structurii blocurilor. Lucrările de vidanjare vor elimina dejecțiile astfel încât focarul de infecție alimentat de-a lungul anilor, va dispărea o dată cu șobolanii, tânțarii și restul insectelor” a declarat viceprimarul.
A.STOICA