România, un nou succes înainte de meciurile oficiale

488

Naţionala de fotbal a României a trecut, marţi seară, de Finlanda (2-0) în ultimul jocul de verificare înaintea Ligii Naţiunilor. Partida amicală s-a disputat pe Stadionul “Ilie Oană” din Ploieşti şi a marcat retragerea portarului Bogdan Lobonţ (40 de ani) din fotbalul profesionist. Toţi cei trei jucători ai Universităţii Craiova: Nicuşor Bancu, Alexandru Băluţă şi Alexandru Mitriţă au fost titulari. Surprinzător, la meci a asistat şi antrenorul lui Manchester United, Jose Mourinho. Golurile primei reprezentative au fost înscrise de Cristian Manea (`37) şi Ciprian Deac (`61). România a câştigat toate cele patru meciuri amicale disputate în acest an, 2-1 cu Israelul în deplasare, 1-0 cu Suedia la Craiova, 3-2 cu Chile în Austria şi 2-0 cu Finlanda la Ploieşti. Următorul meci al naţionalei antrenate de Cosmin Contra va fi cu Muntenegru, pe 7 septembrie, pe teren propriu, la debutul în Liga Naţiunilor.

Contra, încrezător în forţa echipei
După încă două victorii bifate cu naţionala României, selecţionerul Cosmin Contra simte că tricolorii sunt pregătiţi să obţină rezultate mari şi în partidele oficiale. “A fost o victorie importantă, pentru că încrederea băieţilor e din ce în ce mai mare. Am făcut un meci mai bun decât cu Chile, atât defensiv, cât şi ofensiv. M-a bucurat atitudinea lor, nu e uşor într-o perioadă în care ar fi trebuit să fie în vacanţă. Avem jucători care pot face faze frumoase, care au fantezie şi pot elimina uşor adversari din joc. E important ca această fantezie să fie fructificată, dar să ai atitudinea bună când pierzi mingea. Mă bucur că suntem pe plan ascendent atât ca joc, cât și ca rezultate. Nu ne îmbătăm cu apă rece, le-am și zis băieților, dar dacă vom evolua ca în seara asta, cred că la startul Ligii Națiunilor o să ne putem bate de la egal la egal cu cele 3 echipe din grupă. Vreau să îi dedic victoria lui Bogdan Lobonț. Am putut să-l bag în ultimele minute. Ați văzut fericirea de pe chipul lui, spune multe. Suntem fericiți că am putut să fim prezenți la ultimul lui meci și că i-am dedicat victoria”, a spus Contra.“Suntem mulţumiţi că am terminat aceste amicale cu victorii. Ne dau încredere înaintea partidelor din Liga Naţiunilor. Critici vor exista mereu, dar uşor-uşor sper să le demonstrăm tuturor în meciurile următoare că nu au dreptate. Cosmin Contra a reuşit să formeze un grup, a reuşit să ne unească mai mult”, a declarat căpitanul Cristian Săpunaru. “Mă bucur că am jucat bine, că am reușit iar să marchez, mai ales că este o mândrie să joc pentru echipa națională. Ce a fost a fost, dar acum urmează partidele oficiale. Va fi un meci foarte greu cu Muntenegru, care este o echipă bună, dar și noi suntem pe drumul cel bun. Am avut foarte multe ocazii de gol în acest meci, am evoluat agresiv, am arătat că știm să facem presing, că alergăm mult, că suntem o echipă capabilă să-și creeze multe ocazii”, a adăugat Ciprian Deac. “O să plecăm în vacanță fericiți. A fost un test bun pentru Liga Națiunilor. Suntem foarte bucuroși că nu am pierdut, că am avut o evoluție solidă. Echipa națională arată foarte bine. Trebuie să petrecem mai mult timp împreună. Ne trebuie mai multă omogenitate, apoi vom fi foarte greu de bătut”, a spus şi Alex Mitriţă, unul dintre remarcaţii partidei cu Finlanda.

“Lobby” rămâne în Italia?
Meciul cu Finlanda a reprezentat un moment special pentru portarul Bogdan Lobonţ, cel care a intrat în teren în ultimele 3 minute de joc şi a fost ovaţionat de publicul prezent pe arena prahoveană. Internaţionalul român, care a mai bifat 85 de prezenţe în tricoul primei reprezentative, a recunoscut că a avut emoţii mari la ultimul său meci şi a apreciat că naţionala are viitor.
“Este o etapă importantă din viața mea. Sunt pregătit să fac pasul următor. Deocamdată mă bucur de această seară minunată. De mâine o să-mi așez gândurile și voi analiza toate ofertele pe care le-am primit. Nu sunt un om secretos. Cartierul general va rămâne probabil în Italia. Jucătorii naționalei au o calitate umană extraordinară. Sunt sigur că vor face lucruri mărețe împreună. Au început să muncească așa cum trebuie. Asta este strada cea bună”, a declarat cel poreclit “Pisica”.

România – Finlanda : 2-0 (1-0)
Echipa României: 12. Tătărușanu (1. Lobonţ 87`) – 4. Manea, 22. Săpunaru-cpt (3. Toșca 56’), 27. Bălașa, 11. Bancu – 15. Anton, 18. Stoian – 17. Deac (26. Man 64’), 28. Mitriță (10. Grozav 80’), 14. Budescu (7. Chipciu 56’) – 13. Băluță (29. Pușcaș 62’). Selecționer: Cosmin Contra
Echipa Finlandei: 1. Hradecky – 5. Toivomaki, 4. Toivio, 3. Vaisinen, 16. Pirinen – 7. Lod, 19. Lam (13. Soiri 56’), 14. Sparv-cpt., 8. Taylor (20. Vayrynen 77’)- 17. Skrabb, 9. Sadik. Selecționer: Markku Kanerva
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here