Şefii instituţiilor gorjene, pe ultimul loc la Cros

372

Deşi sunt primii la nivel de judeţ, şefii principalelor instituţii din Gorj s-au clasat ultimii la Crosul desfăşurat, ieri, dimineaţă în centrul oraşului. Este vorba despre reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene care au abandonat, pentru scurt timp, activitatea sedentară de la birou pentru a se alătura iubitorilor de sport în cea mai importantă competiţie desfăşurată la nivelului judeţului nostru, adică la Crosul Tinerilor. De altfel, prezenţa lui Ion Călinoiu, şeful judeţului Gorj, la cros a fost o surpriză.

Sute de elevi dar şi câţiva angajaţi ai administraţiei locale s-au întrecut, ieri, la Crosul Tineretului, competiţie ce a avut loc în centrul municipiului. Printre participanţii la competiţie s-au numărat şi prefectul de Gorj, Claudiu Teodorescu, dar şi preşedintele executiv al PSD Gorj, Ion Călinoiu. Niciunul dintre participanţii „cu greutate” nu au urcat pe podium, la finalul competiţiei sportive. Oficialii au lăsat tinerii să se întreacă, ei alergând mai mult în grup, arătând astfel că sunt şi aici o echipă.
“Campania nu scoate în evidenţă participarea mea ca un competitor, care urmăreşte să câştige la linia de sosire un loc. De fiecare dată am această deschidere faţă de tineri. E de apreciat că tineretul este în faţă. Am fost alături de colegii mei pentru a susţine această cursă. Suntem o echipă de aceea nu ne-am întrecut la propriu”, a declarat Ion Călinoiu. De la Cros nu au lipsit nici Ion Işfan, şeful IŞJ Gorj, dar şi viceprimarul municipiului Aurel Popescu. Horaţiu Gorun, directorul Direcţiei de Sport şi Tineret Gorj, s-a aliniat şi el la linia de start alături de consilierul judeţean PSD, Alin Văcaru, director adjunct al Minprest.

„Este important să avem un corp sănătos şi o minte sănătoasă”
Şi prefectul a adresat câteva cuvinte cu privire la importanţa participării la activităţile sportive. De asemenea s-a arătat încântat de numărul mare de participanţi. „Îi felicit pe organizatori, iar faptul că alături de aceşti tineri suntem şi noi dar şi alte instituţii de la nivelul judeţului Gorj arată că îi sprijinim pentru a face cât mai mult sport. Asta, mai ales în afara orelor de curs, pentru că este important să avem un corp şi o minte sănătoasă”, a precizat Claudiu Teodorescu.

Tinerii, la sport prin parcurile din municipiu
Ion Işfan, şeful învăţământului gorjean, a ţinut să menţioneze faptul că odată cu aceste competiţii se pot descoperi şi noii campioni ai României. „Este foarte important ca tinerii să înţeleagă, că sportul ne ajută să fim mai sănătoşi, ne disciplinează. Doresc ca la acest eveniment să participe cât mai mulţi tineri şi să îi vedem peste ceva timp alergând prin parcurile din municipiu şi poate peste ani să descoperim viitorii campioni ai României”, a declarat Ion Işfan.
Printre cei prezenţi la competiţia sportivă s-au numărat atleţii de la Clubul Sportiv Pandurii Târgu-Jiu, dar şi şefi ai unor instituţii din judeţ şi angajaţi ai Jandarmerie, Poliţiei şi ai Pompierilor.
La categoria fetelor pe locul I s-a clasat atleta Elena Moagă, care nu a câştigat pentru prima oară acest titlu, ea participând de asemenea şi la Crosul de anul trecut, unde a câştigat tot primul loc.
Andrada Bărăitaru

Gabriela Szabo a dat startul la „Crosul Tineretului”
Crosul Tineretului a avut, nu numai la Târgu-Jiu, ci în mai multe oraşe din ţară: Constanţa, Alba Iulia, Arad, Piteşti, Bacău, Oradea, Bistriţa, Braşov, Botoşani, Brăila, Buzău, Caransebeş, Călăraşi, Cluj-Napoca, Covasna, Târgovişte, Craiova, Galaţi, Giurgiu, Miercurea Ciuc, Deva, Slobozia, Iaşi, Baia Mare, Drobeta Turnu Severin, Târgu-Mureş, Piatra Neamţ, Slatina, Ploieşti, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Alexandria, Timişoara, Tulcea, Vaslui, Râmnicu Vâlcea şi Focşani.
Multipla campioană europeană şi mondială Gabriela Szabo a dat miercuri startul la “Crosul Tineretului”, care va încheia seria evenimentelor desfăşurate cu ocazia ‘Zilelor Tineretului’ şi organizate de Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here