Daniel Feţanu, noul adjunct al IPJ Gorj

568

Comisarul Daniel Feţanu va fi instalat oficial în funcţia de adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie a Judeţului (IPJ) Gorj după ce, săptămâna trecută, acesta a câştigat concursul organizat la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

În zilele de 3 şi 4 aprilie, la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române s-au desfăşurat concursurile pentru ocuparea funcţiilor vacante de adjuncţi ai şefilor inspectoratelor judeţene de poliţie Călăraşi, Gorj, Iaşi şi Teleorman. Concursul pentru funcţia de adjunct al şefului IPJ Gorj, pe linie de ordine şi siguranţă publică, a fost câştigat de comisarul Daniel Feţanu, cel care ocupă această funcţie ca interimar încă din luna mai a anului trecut. Daniel Feţanu, şi-a început cariera în poliţie în vara anului 2002, ca ofiţer operativ în cadrul Serviciului Resurse Umane. În perioada decembrie 2002 – iulie 2003, Feţanu a lucrat la Poliţia oraşului Bumbeşti-Jiu – Formaţiunea Ordine Publică, de unde s-a mutat la Formaţiunea Ordine Publică, Compartiment Criminalitate Judiciară – Poliţia oraşului Târgu-Cărbuneşti. În aprilie 2008, Daniel Feţanu a fost numit şef al Poliţiei Comunale Stoina, funcţie pe care a ocupat-o până în mai 2011, când a fost împuternicit şef al Serviciului de Intervenţie Rapidă din cadrul IPJ Gorj. Începând cu data de 8 mai 2012, acesta a fost împuternicit adjunct al şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Recent, Daniel Feţanu a fost avansat, înainte de termen, la gradul de comisar.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here