Primarul Municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, a scăpat porumbelul, spun social-democrații gorjeni prin intermediul unui comunicat de presă. “Într-o emisiune tv, la un post local de televiziune a spus, în direct, că și-ar dori pentru funcția de city manager/administrator public al Primăriei Târgu-Jiu pe colegul său de partid, liberalul Virgil Drăgușin”, se arată în document.Primarul “ține cu tot dinadinsul să creeze postul de administrator public pe care vrea să îl ofere, pe tavă, colegului de partid, liberalului Virgil Drăgușin. În acest fel, blochează accesul oricărui târgujian de a participa la concurs. Consilierii municipali ai PSD Gorj s-au opus acestui proiect pentru că au înțeles, de la bun început, acest demers al primarului liberal”, se mai transmite în comunicatul în care i se atrage atenția primarului Romanescu că toți consilierii municipali ai PSD Gorj nu vor să participe la “piesa de teatru pusă în scenă la ședințele PNL”. Marcel Romanescu declară, în schimb, că proiectul inițial de angajare a unui city manager, cel respins de majoritatea PSD-ALDE, era extrem de permisiv și a arătat cât se poate de clar că postul nu poate fi dat cu dedicație. De aceea, cataloghează drept ”puerile” acuzațiile de acum ale social-democraților.
A.S.
Postul va fi ocupat prin concurs; au voie sa se prezinte la concurs si pensionarii asa ca domnilor nu va mai agitati atita.