În ziua eliberării, Gheorghe Avram, bărbatul din Pojogeni, considerat adevăratul criminal din cazul Țundrea, a făcut declarații uimitoare. Întors acasă, la Pojogeni, acesta a spus, marți, că a executat pedeapsa, dar nu a comis fapta. ”Sistemul din România a făcut în așa fel încât să mă scoată vinovat 100%. Sunt nevinovat. Sistemul a greșit și în cazul meu, și în cazul lui Țundrea și e posibil să mai greșească și în alt caz, fiindcă nu am fost numai noi doi acuzați în prima fază. Suspecți au fost mulți. Nu s-au găsit probe, dar totuși am fost lucrat. ADN-ul este cumva o probă, dar nu în cazul meu. Eu le-am dat probe la anchetatori pentru fapta respectivă și s-a reconstruit un nou dosar. Vechiul dosar era ca probă trecută AB4 și probele respective au dispărut. S-a construit un alt dosar cu A2, probele mele, pe care eu le-am dat și m-au scos vinovat 100%. Eu cred că și în cazul meu este o eroare judiciară, din moment ce nu am făcut fapta. În ziua respectivă, într-adevăr, am avut tangență cu respectiva moartă, am stat de vorbă pe podul respectiv, dar nu am comis fapta”, a declarat marți, Gheorghe Avram, în ziua eliberării condiționate.
Bărbatul de 46 de ani a fost acuzat de comiterea crimei pentru care Marcel Țundrea a stat nevinovat 12 ani în închisoare. Fapta a fost comisă în 1992, când Mioara Gherasie, o minoră de 13 ani a fost găsită moartă pe malul unui râu din localitate. Fetița avea capul spart cu o piatră. Ulterior, medicii au constatat că fusese violată. La scurt timp, considerat vinovat, arestat și condamnat la 25 de ani de închisoare a fost Marcel Țundrea. 12 ani mai târziu, în 2004, procurorul Emil Moța a redeschis dosarul şi a cerut efectuarea unui test ADN. În 2012, adevăratul criminal indicat de testele ştiințifice, Gheorghe Avram, a fost condamnat definitiv la 25 de ani de închisoare, pe 13 septembrie 2012, însă se afla deja după gratii din luna februarie a anului 2011, când avea calitatea de suspect. Țundrea a murit în 2007, din cauza unor boli dobândite în puşcărie. Cazul său este considerat cea mai gravă eroare judiciară din istoria Justiției din România.