Ion Băluţă, edilul comunei Logrăşti, a promis ieri că va rezolva deficienţa apărută în această săptămână, când elevii navetişti au fost daţi jos din microbuzul şcolar de reprezentanţii Autorităţii Rutiere Române (ARR) Gorj pentru că maşina nu avea licenţă de transport.
Primarul a declarat că săptămâna viitoare va înainta dosarul la ARR pentru a obţine documentul în cauză. Până atunci însă, cei în jur de 150 de elevi de la şcolile aflate pe raza comunei sunt afectaţi, ei fiind obligaţi să meargă chiar şi 8 km pe jos pentru a ajunge la unitatea de învăţământ. Primarul susţine că a aflat abia anul trecut că microbuzul nu are licenţă de transport de aproape 5 ani de zile. A percutat abia când cei de la ARR a trimis primăriei mai multe notificări privind rezolvarea acestei probleme. Chiar şi aşa, primarul nu a grăbit întocmirea dosarului iar acum elevii au fost lăsaţi pe jos sau la mila rudelor care ar trebui să îi ducă la şcoală.
A.Stoica