Centenara din Hurezani, aniversată de familie – Lucreţia Jugănaru, străbunica cu 27 de strănepoţi şi bunica cu 20 de nepoţi

431

Hurezani 002Comuna Hurezani se alătură, de săptămâna trecută, localităţilor gorjene care se mândresc cu cei mai vârstnici, şi spunem noi, cei mai înţelepţi localnici. Asta deoarece pe raza localităţii trăieşte de ,,doar” un secol o femeie pe numele său Lucreţia Jugănaru.

Muncită într-o gospodărie bine pusă la punct, bătută de vânt şi soare pe suprafeţele întinse de teren pe care le-a achiziţionat cu trudă de-a lungul vieţii, tanti Lucreţia a reuşit să ajungă însă, sănătoasă, la venerabila vârstă de 100. Familia numeroasă pe care a reuşit să şi-o încropească nu a trecut însă cu vederea evenimentul, iar copiii, nepoţii şi strănepoţii au pregătit o adevărată petrecere, Hurezani 005sâmbătă, chiar în curtea sărbătoritei. Mesele s-au întins imediat în timp ce pe focul din curte se pregăteau sarmăluţele şi friptura.

Pentru a o sărbători pe tanti Lucreţia, la Hurezani s-a pregătit o adevărată petrecere. Nepoţii şi strănepoţii centenarei s-au adunat care cum au putut de prin toate colţurile judeţului dar şi a celui vecin pentru a fi alături de bunica ori de străbunica lor, la ceas aniversar. Cum Lucreţia Jugănaru avea doar cinci copii, 20 de nepoţi şi 27 de strănepoţi, curtea femeii s-a umplut cu repeziciune. Au lipsit doar nepoţii plecaţi la muncă în străinătate şi cei reţinuţi cu serviciul. În rest, familii întregi au trecut pragul casei Lucreţiei Jugănaru, şi asta nu cu mâinile goale ci cu plăsuţe de cadouri.

Voioasă şi sănătoasă ca la 70 de ani

Hurezani 018Tanti Lucreţia şi-a aşteptat oaspeţii în odaie, alături de doi dintre strănepoţii mai mici, zgomotoşi şi tot timpul cu gurile la urechi. Asta în timp ce în sobă ardea focul, televizorul era pornit, iar fiicele dar şi fiul femeii intrau grăbiţi prin încăpere căutând una alta de dus afară. Nu stătea prea liniştită chiar dacă ştia că are ajutoare deoarece cunoştea, din obişnuinţă, că ea trebuia să fie cea care ar fi mestecat în oalele aşezate pe foc. S-a mai liniştit însă atunci când toţi cei apropiaţi au rugat-o să fie doar sărbătorita zilei.

“O mai duc cât vrea Domnu’”

Hurezani 025Lucreţia Jugănaru s-a născut pe data de 20 octombrie 1910, la Târgul-Logrăşti. Mama şi tatăl ei erau simpli agricultori dar au reuşit să îşi crească toţi cei zece copii, în ciuda greutăţilor acelor timpuri. Lucreţia era cea mai mică dintre fraţi, ea fiind a zecea. Îşi aminteşte de toţi fraţii ei chiar dacă niciunul nu mai este în viaţă. Face şcoala în sat, patru clase, iar la 20 de ani se căsătoreşte şi pleacă la Hurezani. Aici îşi face gospodăria alături de soţul său care se prăpădeşte însă în urmă cu 20 de ani. Soţul era tot agricultor iar viaţa tinerei familii se învârtea în jurul acestei îndeletniciri. “Am venit la Hurezani cu nunta, ne-am făcut casă, şi cu ajutorul celor bătrâni şi am muncit tot în agricultură. Am avut şi o prăvălie.

Viaţă grea, familie mare

Hurezani 021Viaţa nu a fost însă uşoară pentru Lucreţia, soţul a făcut puşcărie trei ani, pentru nişte cote, i s-a luat pământul o dată cu colectivizarea şi au fost vremuri când după ce muncea un an, cămara îi rămânea tot goală. Spune însă că Dumnezeu a ajutat-o să treacă peste toate necazurile iar viaţa cumpătată a făcut-o să ajungă la 100 de ani. A dat naştere, de asemenea la şapte copii, şi de fiecare dată a născut acasă, nu la spital. “Am împlinit 100 de ani miercuri pe 20 octombrie. Am făcut anii ăştia că aşa a vrut Dumnezeu. Dacă Dumnezeu zice să mai trăiesc nu am ce face. Nu mă gândeam să ajung la vârsta asta, dar dacă Dumnezeu a vrut ce să zâc”, a spus, domol, centenara. “Am cinci copii, am avut şapte dar două fete mi-au murit, 20 de nepoţi şi 27 de strănepoţi. Am o familie mare, aşa a dat Dumnezeu”, a completat femeia.

A prins două războaie, cutremurul din 77, regalitatea şi comunismul

Hurezani 032“Fraţii mei au fost în război. Erau vremuri grele. A mai fost o perioadă de criză mare, dar totul s-a schimbat. (..) Dacă am avut cele necesare în gospodărie nu am simţit însă prea mult greutăţile. Am încercat să ne descurcăm şi cu mult şi cu puţin”, explică tanti Lucreţia dând dovadă că ştie de criza economică de acum din România. În ce priveşte sănătatea, Lucreţia Jugănaru spune că nu prea s-a lovit de boli. “Am născut acasă şi nu prea am trecut pe la spital în toată viaţa mea. La câte boli sunt acum, io nu am dat prin ele. Nu am avut probleme, m-am dus la circă pentru o pastilă, dar nimic serios. Am luat ceva de dureri de cap, de reomatism şi atât”, a spus femeia.

Secretul longevităţii: hrană eco

“Primăvara merg după urzici pe păraie. Am mâncat urzici, apoi s-a făcut loboda, s-a făcut ştirul. Când am tăiat o pasăre, aia a fost crescută de mine, nu de cumpărat. Nu am cumpărat niciodată pui congelaţi de la magazine. Nu mănânc mezeluri. Tot ce am mâncat a fost din gospodărie. Am avut vacă cu lapte, vă spui aşa. Am trăit sănătos, poate fi ăsta secretul celor 100 de ani ai mei”, spune sincer tanti Lucreţia.

Doarme liniştită şi îşi ştie toate rudele

Hurezani 034Ţaţa Lucreţia cum o ştiu oamenii prin sat, este cunoscută de toată lumea. Oamenii o ştiu de femeie muncitoare şi serioasă iar toţi cei care îi trec pragul se bucură de compania ei. “Îmi ştiu copiii, nepoţii şi chiar strănepoţii. Nu mai aud foarte bine dar chiar şi aşa mai ies câteodată la poartă şi gătesc. Până acum doi ani plecam şi mai departe, dar acum la vârsta asta nu prea mai pot. Trăiesc singură, am copiii aproape iar ei vin şi mă ajută cu ce am nevoie. Merg în grădină şi muncesc şi eu că nu pot să stau”, spune zâmbind vârstnica. “Mă întreabă lumea dacă mai pot şi le răspund că fac ce pot, dacă aşa a vrut Dumnezeu. Ce nu pot rămâne şi face cine poate”, a completat femeia, care menţionează că doarme liniştită noaptea şi chiar se uită, din când în când, la televizor.

Pensie de 350 de lei

Lucreţia Jugănaru trăieşte, în prezent, cu o pensie de 350 de lei. Dacă nu ar avea cele necesare în gospodărie ar muri de foame cu aceşti bani de la Stat. Femeia susţine că a auzit că la nivel central s-a pus în discuţie ca pensiile chiar şi acestea foarte mici să fie tăiate. Speră să nu se întâmple asta. “Ea nu mai poate fi ajutată de nimeni. Este o lege proastă asta care vrea să reducă pensiile. Cum să trăiască un om cu 350 de lei”, a declarat şi fiul femeii. Pentru aniversarea de pe data de 20 octombrie însă primarul comunei Hurezani, Gheorghe Cîrstea, a făcut tot posibilul ca sărbătorita să simtă, aşa cum se cuvine, că este apreciată de întreaga localitate. “Este un eveniment deosebit că Jugănaru Lucreţia a împlinit vârsta asta, 100 de ani. Dânsa a mai avut plăcerea să fie binecuvântată şi de mitropolitul Irineu şi i s-a mai adus şi mulţumiri pentru că a avut o familie de care a avut grijă într-un secol. În perioada următoare Consiliul Local Hurezani îi va oferi o diplomă de excelenţă şi un premiu în bani şi ca o surpriză, la un eveniment cultural, dânsa va fi prezentă să susţină ansamblul localităţii <<Dor Călător>>”, a declarat edilul local.

“Nu m-am gândit că mama o să ajungă la vârsta asta. Dar a avut sănătate, a fost răcită şi cam atât. Eu nu o să ajung ca dumneaei că eu sunt bolnavă cam de mică, nu ştiu cum am ajuns până acum. Am patru copii, toţi realizaţi. Îi doresc mamei sănătate, că a fost şi ea necăjită mai ales în timpul colectivizării. Venea cu furca în spinare câteodată şi fără pic de grâu şi iote că a trecut prin ele. Îi dorim să o mai ducă mult ca să mai ştim şi noi pe la cine mai venim”

Nicoliţa Cucu, 78 de ani, fiica cea mare a Lucreţiei

“Mama a avut zile şi uite că a ajuns la 100 de ani. Eu nu ştiu dacă m-o ţine Dumnezeu. Io cam seamăn ca mama, deşi sufăr cu rinichii. Îi doresc mamei sănătate, să mai trăiască mult ca să mai venim pe la ea, să avem unde trage, să ne vedem aşa toţi, toată familia.”

Victoria Puiu-a doua fiică a Lucreţiei

“Mi-a plăcut să vin tot timpul pe aici iar când plec îmi este dor. Prietenii mei nu mă cred că am o străbunică de 100 de ani. Îmi place de străbunica mea dar nu îmi place că atunci când voi fi mare va muri.”

Mario Jugănaru Florin –strănepot, 7 ani

“Eu când le spun la colegii mei sau la prietenii mei că am o străbunică de 100 de ani cred că inventez sau că spun asta doar ca să mă laud. Dar îi invit la Hurezani să o vadă.”

Vulpe Patricia-strănepoată

“Îi doresc sănătate multă şi mulţi ani înainte. Mă bucur că este sănătoasă şi că se descurcă şi când noi nu îi suntem prin preajmă. Nu ştiu dacă şi eu moştenesc gena asta a longevităţii că sunt suferind dar mă bucur măcar că avem cine să ne poarte numele mai departe. Toate problemele pe care le-a avut mama, cu cote cu toate cele, ea a fost o femeie sănătoasă. Pe ea nu a durut-o decât capul, ea s-a descurcat fără medici, fără doctor, nu a fost prin spitale, a fost o femeie foarte tare. Are un organism sănătos. Ţine post inclusiv la vârsta asta”.

Fiul Lucreţiei -73 de ani

“O femeie harnică, cuminte şi ascultătoare. Ne-am înţeles foarte bine şi îi urez viaţă lungă, la mulţi ani şi să mai trăiască măcar cincizeci de ani”.

Nora Lucreţiei

 

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here