Culturile de grâu, protejate de zăpadă

325
cernica1-web1Vremea rea, gerul şi valurile de zăpadă care s-au abătut asupra întregului judeţ în ultimele două luni nu au făcut decât să fie o binecuvântare pentru culturile agricultorilor gorjeni.

Aurel Tomescu, directorul coordonator al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Gorj ne-a declarat că stratul de omăt a fost o pătură de protecţie pentru terenurile cultivate cu grâu, orz, triticale şi secară.
„Nici gerul şi nici zăpada nu au fost de rău augur acestor culturi. Din contră, ele au fost bine protejate, fapt ce ar trebui să-i bucure pe agricultorii din Gorj”, spune Tomescu. Pe raza judeţului nostru, există 13.863 de hectare de grâu, secară şi triticale, precum şi 813 hectare de orz. De asemenea, cel mai mare cultivator din Gorj este comuna Băleşti, având o suprafaţă cultivată cu cereale de 750 de hectare, aceasta fiind urmată de Stejari şi de Ţânţăreni, cu câte 350 de hectare fiecare. „La polul opus, se află localităţile Muşeteşti cu 25 de hectare cultivate, Alimpeşti deţine 15 hectare, Tismana doar cinci, iar Polovragiul nu are decât un singur hectar cultivat”, a mai spus Tomescu.
Singurele culturi care sunt afectate de vremea capricioasă de iarnă sunt cele de viţă de vie. Din fericire, în judeţul nostru nu se înregistrează prea multe hectare cu astfel de culturi. „Doar viţa de vie nobilă este mai sensibilă şi nerezistentă la ger, însă, nu avem decât cinci hectare, acestea aflându-se în posesia Staţiunii de Cercetare Pomicolă. Până acum nu am avut sesizări din partea administratorilor, şi, astfel tindem să credem că acea cultură nu a fost afectată”, ne-a mai menţionat şeful DADR Gorj.
Au dispărut trei forme de sprijin
Conform conducerii Direcţiei Agricole, agricultorii gorjeni nu vor mai beneficia în 2010 de subvenţia pe motorină, care era de 1 leu/litru la 39 de litri/hectar. „Subvenţiile care s-au aplicat în 2009, respectiv cea la motorină, cea a creditului agricol şi cea a tratamentelor fitosanitare pentru dăunătorii de carantină, nu vor continua şi în 2010. Însă, Uniunea Europeană va avea grijă să le înlocuiască alocând fonduri sub alte forme”, a mai spus Aurel Tomescu. Tot acesta a precizat, că în acest an va continua controlul operativ al producţiei şi se vor subvenţiona dobânzile la credite.
Pe parcursul lui 2009, în Gorj s-a acordat suma de 70.000 de lei pentru sprijinul la motorină, de 4.400.000 de lei pentru aplicarea Legii 150/2003 ce vizează creditul agricol, precum şi suma de 190.000 de lei pentru tratamentele fitosanitare. „De asemenea, s-au cheltuit şi 70.000 de lei pentru achiziţionarea de animale de prăsilă, fiind cumpărate astfel pentru agricultorii din zonele Novaci şi Crasna un total de 70 de berbeci”, a încheiat directorul coordonator al DADR Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here