Investiţie nouă, ca şi închisă la Târgu Cărbuneşti

439
Primăria Târgu Cărbuneşti va închide reţeaua cu alimentare cu apă dintr-un sat component la doar câteva zile inaugurare pe motiv că nu poate să angajeze pe nimeni care să aibă grijă de investiţia respectivă.

Viceprimarul Ion Fugaru a declarat că legislaţia actuală interzice orice formă de creştere a numărului de salariaţi, Primăria neavând altă modalitate prin care să numească un administrator al reţelei respective. Reţeaua de apă din satul Floreşteni a fost inaugurată la sfârşitul săptămânii trecute şi a fost realizată cu fonduri europene, valoarea proiectului fiind de circa 700.000 de lei.

Fugaru spune că Primăria Târgu Cărbuneşti i-a adresat luni o scrisoare premierului Emil Boc şi ministrului administraţiei şi internelor, Vasile Blaga, prin care solicită sprijin în rezolvarea acestei probleme. Edilul spune că tot din cauza legislaţiei care limitează drastic toate cheltuielile bugetare cu personalul angajat, Serviciul de Pompieri Civili din cadrul Primăriei Târgu Cărbuneşti îşi va suspenda activitatea în curând. Viceprimarul afirmă că angajaţii acestui serviciu au de recuperat până la două luni de zile libere ca urmare a muncii suplimentare depuse în 2009, singura soluţie pentru acordarea liberelor respective fiind de suspendare a activităţii până la 1 Aprilie.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here