La acţiunile de plantări arbori desfăşurate de Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj de-a lungul anului 2009, din cadrul programului de împădurire au mai participat: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, Direcţia Silvică Gorj, elevi şi studenţi, angajaţii CEZ Oltenia, Asociaţia pentru Turism, Sport şi Ecologie „Hai-Hui”, primăriile Vladimir, Ciuperceni, Motru, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Gorj „Tudor Vladimirescu”.
Plantările de arbori au avut loc în diverse localităţi din judeţul nostru, printre care s-au numărat: Vladimir, Bârseşti, Motru, Ciuperceni, Turceni, Depozitul Ecologic de Deşeuri.
În acest sezon, au avut loc trei acţiuni de plantare de arţari, una la Şcoala Generală Nr. 5 (au participat elevi ai unităţii de învăţământ), din municipiul Târgu-Jiu, una la Bârseşti (au participat studenţi), şi încă una în comuna Ciuperceni.
De asemenea, pentru acţiunile de plantare desfăşurate în primăvara lui 2009, APM Gorj, a câştigat premiul I la Ediţia a III-a a mişcării naţionale „Milioane de Oameni, Milioane de Copaci”.
Totodată, în urmă cu doar câteva săptămâni, a fost demarat un proiect pentru realizarea a două parcuri dendrologice în localităţile Tismana şi Preajba. Un parc dendrologic presupune plantarea pe aceeaşi suprafaţă a unor specii de arbori autohtoni şi arbori exotici. Pentru parcul de la Tismana, materialul săditor va fi procurat de către Universitatea din Craiova şi ONG-ul pentru protecţia mediului din Tismana. Pentru cel din Preajba, materialul săditor va fi procurat de către Ocolul Silvic Târgu-Jiu şi Universitatea din Craiova. Gheorghe Fometescu, directorul APM Gorj, a menţionat faptul că ideea celor două parcuri aparţine Direcţiei Silvice Gorj, iar proiectul nu a necesitat finanţări, deoarece terenurile aparţin Staţiunii de Cercetare şi Producţie Pomicolă a Universităţii „Constantin Brâncuşi”, iar de plantări se vor ocupa voluntari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Gorj.
Izabella Molnar