Accident cu trei victime pe DE 79

482

Trei persoane din Bâlteni au ajuns, luni seara, în stare gravă la spital, după ce căruța în care se aflau a fost lovită de o autoutilitară condusă de un bărbat de 38 de ani, din comuna Șușani, din Vâlcea. Agenții de la Rutieră susțin că de vină este căruțașul, întrucât atelajul nu era semnalizat corespunzător. Accidentul a avut loc pe Drumul European 79, în comuna Bâlteni. Şoferul care nu a observat căruța din față nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. ”Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 38 de ani, din comuna Şuşani, în timp ce conducea un autocamion pe raza comunei Bâlteni, din direcţia Turceni spre Rovinari, a acroşat un atelaj hipo nesemnalizat corespunzător, care se deplasa în aceeași direcție, condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Bâlteni, în care se mai aflau două persoane. În urma impactului, cele trei persoane aflate în atelaj au suferit leziuni, fiind transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. Conducătorul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, iar conducătorului atelajului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here