Centrul de Calcul Târgu-Jiu, la 40 de ani de activitate

1967

Foștii salariați ai Centrului de Calcul Târgu-Jiu, alături de fosta și actuala conducere, și-au dat întâlnire, duminică, la unitatea etalon a municipiului, pentru sărbătorirea a patru decenii de activitate. Beneficiind de o zi călduroasă de toamnă, cei care au fost colegi ani de zile și-au vizitat, cu drag, fostul loc de muncă, au făcut poze și au socializat apoi la terasa Gorjeanul, locul în care au rememorat, cu drag, momentele deosebite petrecute împreună, la cea mai importantă instituție de calcul a județului Gorj. Toți i-au urat Centrului de Calcul mulți ani de activitate, profit și o creștere substanțială a numărului de salariați.

Centrul de Calcul Târgu-Jiu a rămas singura unitate de acest fel care mai funcționează acum în România. Dincolo de performanță, Centrul de Calcul își crește anual numărul de angajați, tinerii pasionați de IT găsindu-și rapid aici locul de muncă ideal. Beneficiind de un colectiv tânăr și ambițios, salariații Centrului de Calcul Târgu-Jiu performează zilnic în domeniu, fiind sprijinul dorit și preferat al instituțiilor de stat din județ, dar și al societăților private care îi solicită experiența.
În cei 40 de ani de activitate, Centrul de Calcul a performat, de altfel, și s-a dezvoltat, reușind să rămână pe piața de profil, în pofida tuturor vicisitudinilor vremii și a vremurilor. O recunosc cu mândrie, de altfel, și cei care au lucrat aici, dar și fosta conducere, care duminică și-au dat întâlnire cu drag pentru a marca cei 40 de ani de activitate, cât și actualii angajați și noua și tânăra conducere a Centrului de Calcul din Târgu-Jiu.

Din 1976 în 2016..
De altfel, Mihai Diaconescu, directorul Centrului de Calcul în perioada 1976-1999, a vorbit, duminică, cu mândrie de activitatea desfășurată de unitatea etalon a Gorjului și de calitatea oamenilor, atât profesională, cât și umană, pe care i-a avut în subordine. “Era mai multă disciplină atunci, în acele vremuri, dar asta și pentru că se muncea foarte mult, inclusiv duminica. Planul era baza, el te zăpăcea.. Aniversarea aceasta îmi prilejuiește însă un sentiment de mare mândrie, deoarece Centrul de Calcul este singurul de acest fel din țară care a rezistat. Asta și pentru că a avut manageri de înaltă clasă. Noi, la început, am făcut informatică cu sufletul. Eram tineri și dornici să inovăm. După mine, la conducerea Centrului de Calcul, a urmat domnul Bebe Ionică, apoi Dragoș Ionică, care a continuat activitatea, reușind o performanță de admirat. Centrul de Calcul a rezistat la toate vitregiile apărute după revoluție, bazate de necunoașterea de către noi a pieții libere. Îi urez Centrului de Calcul să mă cheme și la aniversarea a 50 de ani, deși nu știu pe unde o să fiu atunci. Oricum aștept o invitație și peste zece ani. Știu însă, până atunci, că Centrul de Calcul merge foarte bine și este pe mâini bune, știu că Dragoș Ionică este prieten cu managementul, iar asta este cheia succesului”, a declarat Diaconescu.

Nu este singurul care a vorbit cu căldură despre fostul și actualul Centru de Calcul. A făcut-o și Ion Rovența, unul dintre foștii programatori ai societății: “M-a determinat să readun fosta echipă tocmai împlinirea celor 40 de ani de la înființarea Centrului de Calcul, dar și bucuria de a reîntâlni foștii colegi, actualii seniori ai societății. Vremea este excelentă, de luni vine iarna, dar nu peste sufletele noastre care încă vibrează la amintirile trecute, când Centrul de Calcul era tare. Faptul că suntem aici demonstrează de altfel că Centrul de Calcul a rămas la fel”.

Mai mare și mai tare
În ce privește mesajul fostei și actualei conduceri a Centrului de Calcul, acesta este clar, societatea a rezistat și va rezista în continuare, urmând chiar un plan de dezvoltare și de creștere a numărului de salariați. “Invitația mi-a fost și mie făcută, ca și celorlalți prezenți, de unii dintre foștii inimoși salariați ai Centrului de Calcul, mai exact de către Ion Rovența, dar și de către Vede Octavian, salariați care au avut un cuvânt de spus în această unitate, perioada anilor ’80 și ’90. Am decis să răspundem toți cei prezenți acestei inițiative, deoarece vroiam să ne vedem, să povestim, să rememorăm, cu plăcere, din perioada în care lucram împreună în Centrul de Calcul, deoarece toți am construit aici și ne-am legat viața de această instituție reprezentativă pentru județul Gorj. Petrecem astfel o după-amiază plăcută împreună, fapt care îmi arată, încă o dată, că gorjenii își doresc să aibă aici un centru de prelucrare a datelor de talia Centrului de Calcul, o instituție care să creeze locuri de muncă. Din păcate, centre similare din țară au dispărut, dar cei care vor să facă performanță iată că rezistă. Îmi doresc ca și Centrul de Calcul să se dezvolte și mai mult în Gorj ca și această componentă a IT. Un investitor am adus chiar eu la Târgu-Jiu și a creat și acesta câteva sute de locuri de muncă, vor să ajungă chiar la 500. Sper ca activitatea în cauză să se dezvolte pentru tineri, pentru cei pasionați de matematică și informatică, deoarece aș vrea ca și cei în cauză să lucreze acasă”, a declarat Bebe-Viorel Ionică, directorul Centrului de Calcul până în anul 2012.
“Oamenii au venit din suflet la această întrevedere, dorind astfel să marcheze, alături de noi, cei 40 de ani de activitate ai Centrului de Calcul. Mă bucur că acești profesioniști au văzut că misiunea noastră a fost aceea de a menține și dezvolta această societate de elită. Dânșii au văzut că noi vrem, în continuare, să construim profesioniști și oameni de bună calitate, dar și că sprijinim tinerii să își facă stagii de practică și chiar îi ajutăm să intre în marea familie a Centrului de Calcul. Trăim împreună un moment de bucurie și contează foarte mult că cei care au construit în Centrul de Calcul privesc cu atâta bunăvoință și plăcere spre această societate pusă pe picioare în anul 1976 și care, iată, după 40 de ani, a reușit să se păstreze pe podium”, a subliniat și Dragoș Ionică, actualul director al Centrului de Calcul Târgu-Jiu.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.