Cristian Tudor este un filantrop al zilelor noastre, pentru care binele semenilor este pus înaintea confortului personal. El a intermediat donaţiile făcute de Kliniken Helfen la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, nemţii dotând unitatea sanitară târgujiană cu paturi, noptiere şi alte obiecte sanitare aduse din Germania. Tot Cristian Tudor a făcut posibilă pictarea secţiei Pediatrie din cadrul Spitalului Orăşenesc Novaci şi nu se opreşte aici. A reuşit să obţină cantitatea necesară de vopsea pentru a vopsi Secţia Pediatrie din cadrul SJU Târgu-Jiu, ulterior pereţii acesteia urmând a fi pictaţi cu scene din poveştile pentru copii. De profesie tehnician de drumuri, Cristian Tudor a demonstrat permanent că, dincolo de orice profesie se află un om, care poate ajuta alţi oameni şi care trebuie să treacă de bariere şi obstacole pentru a face cât mai multe pentru semeni şi pentru locurile natale.
Reporter: Sunteţi persoana care a făcut posibilă donaţia din partea Kliniken Helfen pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, deşi nu aveţi nicio legătură cu spitalul. Ce v-a motivat?
Cristian Tudor: De la bun început vreau să subliniez că nu am avut nevoie de nicio motivaţie materială. Am putut să fac acest lucru şi l-am făcut, fără să mă gândesc la vreun câştig. Cred că „a face bine” este un verb care ar trebui să ne motiveze pe toţi. Să facem bine fără a avea vreun interes, cred că acesta este un ingredient al fericirii.
Se aşteaptă echipamente nemţeşti pentru o secţie de Stomatologie
Rep.: Aţi păstrat legătura cu nemţii? Vor urma şi alte transporturi?
C.T.: Vorbesc mereu cu Monika şi cu Jans. Da, vor urma şi alte transporturi. Deja ei au început să strângă materiale pentru următoarele transporturi. Pot să vă spun că este vorba de o parte a unei secții de Stomatologie.
Rep.: De ce aţi ales Spitalul Judeţean pentru donaţie?
C.T.: Am ales acest spital datorită faptului că este “spitalul principal” din județ. Problemele cele mai grave, din punct de vedere medical, se rezolvă la Târgu-Jiu şi atunci era normal să ne concentrăm pe această unitate. Teoretic, acest spital trebuie să fie cel mai bine utilat. Mi-ar plăcea ca Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu să fie unul de elită în Oltenia.
Rep.: Luaţi în calcul posibilitatea de a-i orienta pe nemţi şi spre alte unităţi spitaliceşti din Gorj?
C.T.: Sigur ca da, acest proiect va continua si după ce nu vom mai avea cu ce ajuta Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Ne vom orienta către un alt spital din Gorj.
Daruri de la nemţi, pentru copiii nevoiaşi
Rep.: Tot cu ajutorul nemţilor aţi reuşit să aduceţi bucurie şi pe chipurile copiilor din familii nevoiaşe, oferindu-le cadouri de sărbători. Va continua şi acest proiect?
C.T.: “Camionul lui Moș Crăciun” este o alta acțiune pe care am reușit să o demarez în Gorj. Această acțiune este un proiect al Mesei Rotunde Germania şi constă în strângerea de cadouri de către copii nemți şi trimiterea lor către copii care nu au parte de bucuria de a primi un cadou de sărbători. La Gorj a luat ființă, de anul trecut, o filială Masa Rotundă care a preluat această acțiune şi se va ocupa de ea în continuare. Sper ca şi această acțiune să își atingă scopul, adică acela de a învăța copiii că este bine să ajuți şi să dăruiești.
Rep.: Când reuşeşti să faci un act caritabil, mulţumirea sufletească este enormă. Aţi avut, totuşi, şi nemulţumiri? A fost ceva ce v-a lăsat un gust amar?
C.T.: Nemulțumirile apar atunci când ceri ajutorul unor persoane, care şti că au posibilități, şi nu îl primeşti. Alte nemulțumiri apar după ce te zbați să faci un act de caritate şi alții se laudă cu el. Dar toate trec când totul s-a încheiat şi ajungi seara acasă, obosit, dar cu acel sentiment că ai făcut un lucru bun.
Dacă oameni de afaceri se gândesc la profit când fac o afacere, atunci când pornești un proiect caritabil trebuie să te gândești doar la binele şi bucuria pe care le lași în urmă.
Poveşti la Pediatrie
Rep.: Ştiu că tot dumneavoastră aţi fost implicat şi în acţiunea de pictare a Secţiei Pediatrie de la Spitalul Orăşenesc Novaci. În ce a constat implicarea?
C.T.: Știm cu toții că dacă vrem să speriem un copil îl amenințăm cu doctorul. Prietenul meu Emil (n.red.: Emil Grigore, managerul Spitalului Orăşenesc Novaci) a vrut să detroneze acest mit şi colegii săi să nu mai fie percepuţi drept bau-bau. La o discuție amicală, el mi-a spus despre acest proiect al său şi mi-a mărturisit că nu știe cum să îl ducă la final din cauză că prețurile care i se propuseseră până atunci erau foarte mari şi m-a rugat să îl ajut.
Cu Emil am o relație de prietenie minunată datorită faptului că este același tip de om ca şi mine, nu are interese ascunse în meseria care o face şi face totul din suflet. El a rămas acelaşi OM de omenie şi după ce a ajuns managerul spitalului.
Revenind la subiect, el m-a rugat să îl ajut să găsească pe cineva care poate face acest proiect fără să îl considere o afacere cu statul – preț mare, lucrare proastă – am dat sfoară în ţară şi am găsit acei tineri din Vâlcea, care ați văzut ce au făcut acolo, şi cu bani foarte puţini.
Rep.: V-aţi gândit să faceţi astfel de acţiuni şi la alte spitale?
C.T.: Da, am discutat cu o mare fabrică de vopseluri lavabile din România care ne pune la dispoziție cantitatea de vopsea de care este nevoie pentru a putea vopsi toată secția de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu şi toţi pigmenții de care tinerii din Vâlcea au nevoie pentru a putea picta saloanele. Dar aici avem o mare problemă: saloanele, 33 la număr, şi holurile sunt vopsite cu vopsea pe bază de ulei şi se știe că peste aceasta nu se poate aplica vopseaua lavabilă. În acest moment spitalul nu are fondurile necesare pentru a putea curăţa vopseaua şi să aplice lavabila. Sper să reuşesc să găsesc sprijin financiar să pot duce şi acest proiect la capăt. Mă gândesc să încerc să fac o acțiune de voluntariat prin care să duc la capăt şi acest proiect.
„Până să ajungi la biserică, treci pe la spital!”
Rep.: Cum reuşiţi să faceţi toate aceste realizări, mai ales că activaţi într-un domeniu care nu are legătură cu sistemul sanitar!?
C.T.: Legătură cu sistemul sanitar avem toţi la un moment dat, fie că vrem, fie că nu vrem. Am încercat să ajut în acest domeniu pentru că aici chiar este nevoie. Toţi cei care fac donații le fac către biserică sau mănăstiri, dar eu am o vorbă: până să ajungi la biserică, treci pe la spital!
Rep.: Credeţi că ar trebui o mai mare implicare din partea societăţii civile şi a tinerilor, în mod special?
C.T.: Este nevoie de implicare, dar fără un management bun nu se poate face un spital să funcționeze la parametri optimi, iar la Târgu Jiu şi Novaci, spre exemplu, se vede mâna celor doi profesioniști: managerii Tiberiu Tătaru şi Emil Grigore. Din păcate, lipsa banilor din sistem își spune cuvântul. Cu toate că, dacă în toate spitalele din țară ar fi câte un Emil sau un Tibi, vă garantez că altfel ar sta lucrurile!
Trebuie să conștientizăm că fără sistem de învățământ şi sistem de sănătate suntem o societate condamnată la o moarte sigură!.
„Avem cu ce ne lăuda!”
Rep.: Am constatat că sunteţi şi un bun promotor al turismului gorjean; cel puţin pentru zona Rânca aţi militat mereu, promovând turismul montan inclusiv pe reţelele de socializare. Ce credeţi că ar mai trebui făcut pentru a atrage turişti?
C.T.: Nu aş putea spune un promotor… sunt doar un locuitor al acestui frumos județ si am încercat mereu să arăt lumii frumusețile acestuia. Pentru că trebuie să recunoaștem că avem cu ce ne lăuda!
Rep.: Şi, totuşi, aţi cam făcut reclamă anumitor locuri….
C.T.: Nu puteam să nu fac reclamă la parcul de agrement de la Tismana, parc făcut de un tânăr din acea zonă, sau parcului de aventură din Rânca, care a fost primul de această natură, la nivelul județului Gorj.
Dacă îmi permiteți o să vă spun cum am ajuns să promovez parcul din Rânca, pentru a înţelege toată lumea. Am văzut pe pagina de facebook a unei cabane din Rânca imagini din acest parc şi am urcat cu fiul meu Bogdan să se joace; când am ajuns, administratorul mi-a spus că deschiderea va fi a doua zi dimineața. L-am întrebat pe Dan, administratorul parcului, dacă a anunțat presa despre acest proiect, fiind ceva inedit în Gorj; mi-a zis că nu, că nu cunoaște jurnalişti şi că poate presa o să-i ceară bani să promoveze acest proiect şi că nu mai are bani şi pentru promovare, investiţia fiind oricum costisitoare. Atunci m-am oferit să sun câțiva prieteni din presă şi să-i rog să ne ajute cu această promovare; el a fost de acord şi, spre surprinderea lui, a doua zi la parc au venit reprezentanții mai multor televiziuni şi ziare locale şi naționale, care au făcut o promovare extraordinară întregii stațiuni, nu numai parcului. În plus, spre surprinderea lui Dan, nu i-a cerut nimeni bani, ceea ce înseamnă că nu sunt singurul care iubește acest județ.
„Trebuie să învăţăm să ne atragem turiştii”
Rep.: Cum vedeţi viitorul staţiunii Rânca?
C.T.: Pentru a putea atrage, Rânca are nevoie de infrastructură, drumurile laterale să fie asfaltate, canalizarea finalizată, dar trebuie Civilizați, educaţi, si cei care au cabane şi care nu au ce căuta în acea zonă de munte. Iarna trecută am găsit pe marginea drumului saci de gunoaie din aceia mari, care clar au fost aruncați de cabanieri; în această vară, după ploaie apa a ieșit în drum din cauza unor resturi de materiale de construcții aruncate în şanţ. Dacă s-ar găsi un numitor comun între cabanieri și administrațiile locale acea Zonă montană gorjeană ar putea să fie un punct important pe harta turistică a României. Dar, în primul rând, trebuie să învețe cei care au cabane în acea zonă să îşi atragă turiștii şi să-i facă să revină aici. Vedeam cu ceva timp în urmă o postare prin care se anunța cu disperare că în Rânca au apărut vipere; de fapt nu au apărut acum, ele nu au dispărut niciodată; în Herculane știe toată lumea că sunt vipere, dar nici un cabanier de acolo nu spune acest lucru să își sperie turiștii. Deci trebuie să învățăm să ne atragem turiștii.
Transalpina, traseu de încercare a autoturismelor nou-lansate pe piaţă
Rep.: Transalpina atrage numeroşi turişti, nu doar din ţară, ci şi din străinătate. Mai aveţi de lucru la această şosea. Când preconizaţi că se vor încheia lucrările?
C.T.: Într-adevăr Transalpina a atras, atrage şi va atrage mult timp de acum încolo. De câte ori treci pe acel drum nu vezi niciodată același lucru: azi este soare, mâine poate este mai înnorat, azi te uiți în stânga, mâine în dreapta; azi a înflorit bujorul de munte, mâine poate trec pe creastă turmele de oi. Mereu te captivează ceva pe acest drum. De aceea Transalpina atrage. De lucru mai este mult, mai avem de lucru la ziduri de sprijin, la câteva podețe mai avem de pus parapet, dar în aceste momente pe Transalpina se poate circula în condiții de siguranţă.
În acest an traseul Novaci-Rânca-Sebeș a devenit oficial zona de încercare a producătorului de autoturisme Dacia Renault, ceea ce înseamnă că drumul corespunde, şi vom vedea pe acest drum modele de mașini care se vor lansa în viitor.
„Dacă vrei, se poate munci şi la noi în ţară”
Rep.: Sunt persoane care se plâng de condiţiile de muncă şi de trai din judeţul nostru, mulţi alegând să-şi caute norocul în alte zone. Dumneavoastră, fiind şi părinte, v-aţi gândit vreodată la o astfel de variantă? De ce?
C.T.: Din câte știu, statistic vorbind, nivelul de trai este destul de ridicat la nivel de județ. Dar eu cred că acest nivel este unul artificial, valoarea fiind crescută de salariile mari din minerit şi din domeniul petrolier, din aceste motive cred că județul nostru este ocolit de investitori. Este adevărat, condițiile de muncă nu sunt ușoare în aceste domenii, dar nici condițiile de muncă din spitale sau din învățământ nu sunt cu mult mai ușoare şi nu se câștigă aceiași bani.
Rep.: Ce ar trebui schimbat, în acest sens?
C.T.: Dacă aş avea posibilitatea să iau o decizie cu privire la remunerațiile personalului bugetar, cei mai mulți bani i-aş da profesorilor. Ştiți că în Japonia profesorii sunt singurii care nu sunt obligați să se închine în faţa regelui? De ce oare? Pentru că ei sunt cei care au grijă de viitorul ţări.
O altă categorie care trebuie plătită corect sunt medicii, care ne dau şansa la viață şi au grijă de sănătatea noastră, fără de care chiar dacă am avea toţi banii din lume tot săraci am fi. Dar, revenind la întrebarea anterioară, nu m-am gândit niciodată să plec din țară. Eu lucrez de la vârsta de 16 ani; în liceu, după ore, lucram la o spălătorie auto. După liceu m-am angajat la o firmă din Craiova şi făceam Bucureștiul de două ori pe săptămână şi de atunci am lucrat fără întrerupere numai în sistemul privat, până acum doi ani când am venit la Drumuri.
Deci dacă vrei, se poate muncii şi la noi în țară.
Rep.: Care este crezul sau motto-ul după care vă ghidaţi?
C.T.: “Întrajutorarea este o virtute pe care orice om trebuie să o practice” !!!
A consemnat Minodora Sucea
