Ferma Avicola Brăneşti, căutată de ouă

2191

Doi furnizori de ouă din judeţul Gorj, precum şi ferma Avicola Brăneşti au fost controlaţi în ultima perioadă de către echipe de inspectori ale Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj, ca urmare a unei directive venite din partea şefilor de la Bucureşti ai ANSVSA.

În cursul lunii curente, s-a desfăşurat o acţiune la nivel naţional, pentru a verifica modul în care operatorii din domeniu respectă condiţiile sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor referitoare la producerea ouălor destinate comercializării către consumatorul final, precum şi a produselor din ouă. Astfel, inspectorii din cadrul Direcţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene au efectuat controale oficiale în unităţile de producţie din sectorul ouălor şi produselor din ouă, pe întreg lanţul alimentar. În consecinţă, au fost verificate 291 de obiective: 157 exploataţii comerciale de găini ouătoare, cinci exploataţii comerciale de găini ouătoare de tip A, 26 centre de colectare ouă, 92 centre de ambalare ouă, precum şi 11 unităţi de procesare a ouălor şi de producere a ouălor lichide. Potrivit comunicatului emis de ANSVSA, ca urmare a deficienţelor constatate, inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au aplicat 23 de avertismente şi 25 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 27.200 de lei şi au emis o Ordonanţă de suspendare temporară a activităţii pentru o exploataţie comercială de găini ouătoare. De asemenea, au fost reţinute oficial 9.305 bucăţi ouă destinate consumului uman, precum şi cantitatea de 3.789 kg ouă lichide.

Fără abateri în Gorj
Controale în sectorul ouălor s-au efectuat şi de către echipele de inspectori DSVSA Gorj pe raza teritorială a judeţului nostru, însă, din fericire, nu au fost găsite nereguli. “Şi la nivelul judeţului Gorj, s-au constituit echipe de inspectori din cadrul DSVSA, mai precis de la Antifraudă, Sănătate şi de la Siguranţa Alimentelor, care au efectuat verificări atât la cei doi furnizori de ouă, cât şi la ferma de la Brăneşti. Probleme nu am găsit; practic, nu s-au constatat abateri de la legislaţia sanitar-veterinară în vigoare, astfel că nu am dat nicio sancţiune. Ce am verificat a fost dacă se face comerţ cu ouă provenite din comerţul intracomunitar, numărul de ouă comercializat şi cel înscris în acte, modul de depozitare al acestora. În aceste zile, vom întocmi nota de serviciu finală şi o vom transmite către conducerea ANSVSA de la Bucureşti”, a declarat şeful DSVSA Gorj, Nicolae Călescu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here