Reacții dure după reținerea managerului CEO

480

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu au dispus, în această seară, reținerea managerului general interimar al Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciobotărică, pentru abuz în serviciu.

Acesta este acuzat că i-a oferit, prin hotărâre de Directorat, 120.000 de lei lui Aurel Medințu, pentru a renunța la funcția de director al Diviziei Energetice. Liderul de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia, zona Rovinari, Manu Tomescu, a făcut primele declarații în acest caz. ”Probabil Laurențiu Ciobotărică ar trebui să-și dea demisia de onoare. Atunci când a venit ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a spus că nu vrea să țină la întreprinderile de stat manageri urmăriți penali. Acum nu știu cum vor evolua lucrurile. Probabil la audieri sunt cei care și-au pus semnătura pe acel document. Sunt surprins, dar mă întreb de ce în cazul domnului Ciurel, care a încălcat legea în picioare, nu s-a întâmplat nimic? Îmi pun niște semne de întrebare, pentru că noi salariații chiar am suferit și domnul Ciurel nu a avut nicio treabă cu legea. Pur și simplu ne-a jucat în picioare și nu i s-a întâmplat nimic. Să nu uităm că managerul Ciobotărică a pus stop finanțărilor, iar grupurile de interese locale nu sunt deloc mulțumite de acest lucru. A stopat și finanțările către echipe sportive, grupuri media, pentru că CEO a fost o vacă de muls pentru județul nostru și mai este în continuare”, a precizat Manu Tomescu.

”Cum să îi dea bani la unul care luase plăți compensatorii, care era în Directorat pus la 70 de ani? Numai la noi e posibil așa ceva. El, la 70 de ani, anul trecut, a dat 2000 de oameni afară și 1000 externalizați și el rămânea în continuare. Parcă era doctor docent în energie. Dar era omul de casă al lui Ciurel. Sunt foarte multe anomalii care s-au întâmplat. Morale nu sunt foarte multe. Nici că la 70 de ani era în Directorat, în timp ce 3000 de oameni plecau, nici că la muncitorul de rând Ciurel i-a dat 4.000 de lei și l-a dat afară, iar Ciobotărică, prin directorat, i-a dat lui Medințu, 120.000 de lei. Ceea ce e o aberație pentru salariatul de rând. Justiția asta începe să lucreze cu jumătăți de măsură”, a spus, la rândul său, preşedintele FNME, Dumitru Pârvulescu, pentru Gorjeanul.

La audieri se află, în acest moment, la sediul IPJ Gorj, șefa Direcției Juridice, Dorina Jianu.

 

 

 

 

 

 

 

 

2 COMENTARII

  1. Dar de antonie de ce nu spune nimeni nimic? A fost audiat si el. Sau el este protejat pentru autodenunt si pentru ca este omul sforarilor costreie si glicemie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here