De când ne-am plămădit ca neam cu grai românesc pe aceste meleaguri, am avut neşansa de a fi mereu slujnici într-un fel sau altul, pe la „Înaltele Porţi” ceea ce, din păcate, se întâmplă şi în zilele noastre. Căci iată, istoria se repetă de vreme ce, de la cele ce s-au întâmplat în România şi după decembrie 1989 încoace, ne-au fost spulberate şi vagele noastre speranţe de libertate şi democraţie.
Altfel spus, aşa-zisul drum al globalizării nu aparţine în sens firesc şi în întregul său speciei umane, ci numai unora de tip transnaţional şi cooperatist, ce ţin de voinţa şi interesele marilor stăpâni ai lumii. Ceilalţi, mici şi slabi, sunt obligaţi doar la aplecare şi ascultare, sau ori de câte ori li se ordonă a se supune şi a săruta papucul neocolonial.
Şi nu ne propunem să dezbatem aici contextul şi condiţiile care au determinat prăbuşirea comunismului în România, însă nici nu putem să trecem cu vederea că la subminarea şi căderea acestuia un rol important l-au jucat şi cozile de topor din interior, care s-au pus în slujba fălosului Occident, servindu-şi propriile interese, deopotrivă oculte de ambele părţi. Paradoxal, cei recrutaţi pentru a provoca căderea vechiului regim, provin în cea mai mare parte, din rândurile eşaloanelor 2 şi 3 al activului PCR, dar şi din fosta securitate comunistă. Adică, nimeni alţii decât cei care au ieşit apoi la „vedere” să conducă şi să guverneze România în aceşti ultimi 25-26 ani de capitalism barbar: Ion Iliescu, Traian Băsescu, Petre Roman, Mihai Răzvan Ungureanu, Th. Stolojan, Virgil Măgureanu, Monica Macovei şi mulţi alţii de teapa lor. Iar aceşti indivizi au dovedit nu numai slugărnicie în exterior, dar şi incompetenţă şi rea – credinţă în interior, aducând în toţi aceşti ani România la sapă de lemn şi economia naţională spre faliment.
Am uitat oare, cum Petre Roman declara că industria României seamănă cu un morman de fier vechi şi vândută imediat pe nimic prin abrogarea Legii patrimoniului naţional? Iar din aceste rău-intenţionate motive a fost înstrăinat în mare parte şi fondul funciar şi forestier, s-au cedat imobilele de o certă valoare istorică şi culturală aşa-zişilor proprietari, în realitate unor escroci veniţi de aiurea, s-a renunţat în favoarea Ungariei la Fundaţia Gojdu (în valoare de peste 1 miliard euro), dar şi la repatrierea tezaurului înstrăinat ruşilor ş.a.m.d. Au continuat pe mai departe dezastrul ţării, aşa-zişii ţărănişti, liberali şi socialişti, chipurile pentru a înlătura găurile negre din economie şi a încuraja investiţiile străine, vânzându-se totul pe un dolar. De asemenea, au fost desfiinţate CAP-urile, IAS-urile şi IMA-urile, combinatele şi fermele agricole, staţiunile de cercetare ştiinţifică, inclusiv distrusă infrastructura şi sistemul de irigaţii, punându-se în felul acesta, practic, bazele neocolonizării României şi nu numai.
Iar cine mai are minte să priceapă, îşi dă seama că de fapt aşa numita globalizare sau comuniune europeană despre care se tot face vorbire, nu înseamnă nimic altceva decât intenţia perfidă a unor rase de mai „homo sapiens” de a subordona şi subjuga existenţa celorlalte specii umane. Şi în cazul României acest lucru nu se întâmplă de acum şi de prea multă vreme, tocmai pentru că trădătorii de neam şi cozile de topor din interior, au avut grijă să-şi facă parte cu vârf şi îndesat din agoniseala ţării, adunată bob cu bob cu imense sacrificii de către amărăşteanul român. Dezmăţul absolut şi corupţia la cel mai ridicat nivel s-au întâmplat în perioada regimului Băsescu şi a guvernării portocalii (2005-2012), când practic economica României a fost definitiv pusă pe butuci. În plus, poporul a fost împovărat cu zeci şi zeci de miliarde de euro împrumuturi externe, din care apoi s-a furat cu lăcomie, individual sau în gaşcă, cel puţin cu zecile sau cu sutele de milioane de euro. Mai mult, şi în privinţa agriculturii trebuie să fii la fel de orb să nu vezi cu ochii imensa pârloagă, lichidarea livezilor şi plantaţiilor de pomi fructiferi şi viţă de vie, distrugerea tehnologiei agricole şi sistemului de irigaţii , defrişarea cu sălbăticie a pădurilor sau vânzarea milioanelor de hectare de pământ agricol străinilor pe un preţ de nimic, etc. La fel, o jale mare este în turism, transporturi, sănătate şi învăţământ, unde s-a cronicizat subfinanţarea, după cum resursele naturale şi strategice, dar şi patrimoniul naţional în întregul său continuă să fie devalizate prin aceleaşi jocuri de interese oculte.
Aşadar, am ajuns să cântăm la fiecare în parte prohodul, întinzându-se la maximum coarda statului minimal, principalii vinovaţi fiind „experţii” politicieni şi intelectuali de dreapta, care nu au riscat un leu pentru o privatizare personală, în schimb aşteaptă mereu bani de la stat, ori se înfulecă cu manie capitalistă şi din puţinul ce a mai rămas pe fundul sacului, afectând până şi locurile de muncă sau mizerele salarii şi pensii ale amărăşteanului român. Atunci, cu cine să mai reclădeşti România, punând altceva benefic în loc, înlăturând ruinele? Sau mai degrabă bocim în continuare la dezastrul evoluţiei noastre ca entitate în această parte de lume. Cu cine? Cu un individ ca Traian Băsescu, al cărui caracter ticălos şi-a pus amprenta în perioada mandatelor sale de preşedinte, însemnând în loc de o reconstrucţie naţională, dezbinare, ură şi răzbunare, în vreme ce marea corupţie a atins apogeul, iar abuzurile şi fărădelegile regimului politic patronat de acesta s-au ţinut lanţ spre disperarea tuturor românilor de bună credinţă? Cu un Klaus Iohannis, actualul preşedinte – un personaj anost, dar al cărui caracter se dovedeşte a fi la fel de enigmatic, perfid şi răzbunător împotriva adversarilor politici, în plus un pion impus şi împins de la spate pe căi nu tocmai ortodoxe de către forţe politice şi servicii secrete din afară la alegerea sa în cea mai înaltă funcţie a statului român? Nu în ultimul rând, Klaus Iohannis ar trebui să aibă pe conştiinţă îngroparea PNL-ului, adică a singurului partid politic cu o existenţă de peste 140 de ani şi care a racordat România la unitate, modernitate şi democraţie, pe perioada existenţei sale.
Astăzi, fuziunea PNL cu PDL nu face altceva decât să ascundă după paravan o cloacă de corupţie, fără doctrine şi principii liberale, dar bântuiţi mereu de interese obscure şi răzbunări politice ce dăunează grav ţării şi cetăţenilor români.
Cât priveşte actuala guvernare, cu bune şi cu rele, ar trebui să fii orb şi surd în a nu recunoaşte că este de departe de mai bună credinţă şi mai benefică pentru România decât cele din regimul portocaliu al Ex-preşedintelui Traian Băsescu. Cu toate acestea, se constată o permanentă hăituire a guvernului Ponta, făcând front comun în primul rând, acele forţe politice şi mediatice ce au devalizat ţara, dar şi indivizi cu apucături mafiotice care au prăduit cu atâta lăcomie România. Şi din păcate, astfel de indivizi şi grupări politice ce se fac vinovate pentru marile fapte de corupţie, în loc să plătească pentru abuzurile şi ilegalităţile lor, sunt dimpotrivă ocoliţi şi protejaţi de către „doamna” Justiţia, care în loc să aplice cinstit şi obiectiv legea, îi apără pe unii şi îi înfundă pe alţii. În plus, tot acest circ mediatic, monitorizat subiectiv de către o mass-medie, subordonată aceloraşi interese oculte, nu face altceva decât să creeze haos şi să dea peste cap tot ceea ce ar trebui să ţină de o mai bună rânduială a treburilor ţării. Şi poate că, toată această aiureală naţională nu s-a întâmpla dacă am avea o Constituţie clară care să delimiteze, pe de o parte atribuţiile şi independenţa Puterilor în stat, iar pe de altă parte, o reformare de la rădăcină a Justiţiei române.
De ce s-a tergiversat şi-apoi s-a stopat reformarea Constituţiei? Să fie doar din cauza rivalităţilor prosteşti dintre politicieni, sau pentru că o ţară greu de guvernat este un dar ceresc pentru forţe din afară, folosindu-se de haosul din interior pentru a menţine România în statutul de colonie? Şi iată, drept consecinţă, s-a ajuns ca binomul SRI-DNA să instaureze în ţară dictatura serviciilor şi procurorilor, evident cu implicarea forţelor obscure din interior, dar şi a unor ambasade străine, ce se amestecă tot mai mult în treburile interne ale României.
Căci, repetăm, nu suntem împotriva dreptului justiţiei de a-i pedepsi pe cei care au încălcat legile ţării. Numai că, de ani de zile, adică de când a început Băsescu să „reformeze” justiţia şi serviciile, România trăieşte nu numai o imensă bătaie de joc faţă de actul de justiţie, ci şi o imensă manipulare politică. Şi unde de fapt s-a ajuns că nu ştim dacă politicul se amestecă în justiţie, sau că găştile din justiţie se amestecă în politică, până într-acolo încât să se anihileze complet şi voinţa electoratului exprimată prin votul acestuia în alegeri.
Or, de aici cert este un fapt: când Băsescu a devenit preşedinte, a lucrat la modul fanariot pe care-l avea deja în sânge, pentru a-şi instala propriul sistem în favoarea găştilor din preajmă, acum K. Iohannis face şi el pe dracu-n patru, dar în stil merkelian, pentru a-şi instala regimul şi guvernul său. De unde concluzia, pentru cine se trag sforile, dar în nici un caz pentru şi în beneficiul românilor.
Vasile Irod
