Ziua Pompierilor din România va fi marcată, astăzi, și în județul Gorj. În timp ce peste 20 de angajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj participă la defilări în Capitală, reprezentanții instituției organizează la Târgu-Jiu o serie de activități care să amintească faptele de vitejie ale pompierilor conduși de către căpitanul Pavel Zăgănescu împotriva trupelor otomane. ”La 13 Septembrie 2018, se împlinesc 170 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii, act eroic al pompierilor militari conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu, împotriva armatei otomane care dorea înăbuşirea Revoluţiei de la 1848. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă «Lt.col. Dumitru Petrescu» al judeţului Gorj vă invită să participaţi joi, 13 septembrie 2018, începând cu ora 10.00, în Piața Prefecturii din municipiul Târgu-Jiu la activităţile organizate cu ocazia Ziua Pompierilor din România. Activitățile vor debuta cu o festivitate dedicată Zilei Pompierilor, în cadrul căreia vor avea loc avansări în gradul următor ale cadrelor militare care și-au îndeplinit exemplar atribuțiile de serviciu, premii pentru salvatorii militari care au participat la diferite competiții, ceremonial militar și religios, alocuțiuni evocatoare, precum și defilarea Gărzii de Onoare”, se precizează într-un comunicat de presă al ISU Gorj. După încheierea acestei festivități, activitățile dedicate Zilei Pompierilor vor continua cu o expoziție a tehnicii de intervenție utilizată de salvatorii profesioniști în îndeplinirea misiunilor; o expoziție de sculptură și pirogravură realizată de plutonierul major Claudiu Curcă; o expoziție de obiecte militare vechi descoperite cu ajutorul detectoarelor de metale de către echipa formată din Valentin Cîrstea, Viorel Vâlceanu, Ion Săvoiu și Dorin Chirion; o expoziție de mașini Buggy cu ajutorul cărora plutonierul major Cristian Dunavățu a devenit campion național la Rallycross. ”Nu în ultimul rând, trebuie menționat faptul că activitățile dedicate Zilei Pompierilor din România se vor bucura de prezența a doi invitați speciali. Este vorba despre domnul Patrick-Andrei Covrig pe care am avut onoarea de a-l invita la aceste activități chiar la grădinița unde învață și despre domnul Ioan-Constantin Tănăsoiu care este, de asemenea, un mare pasionat al meseriei de salvator profesionist și care, chiar mâine, va împlini vârsta de 5 anișori. Am pregătit multe surprize atât pentru acești tineri pasionați de meseria de salvator profesionist, cât și pentru toți cei care vor alege să fie mâine alături de noi, indiferent de vârstă”, se mai precizează în comunicatul de presă.
L.F.