Ziua Minerului, nesărbătorită azi în Gorj

345

Minerii din toate bazinele carbonifere ale țării, mai puţin din Gorj, comemorează, la 6 august, minerii uciși în timpul grevei de la Lupeni din 5-6 august 1929. Această grevă a fost prima mare acțiune colectivă de protest a muncitorilor, din timpul crizei economice (1929-1933). Obiectivele protestatarilor au constat în obținerea unor condiții de muncă mai bune, echipamente de protecție, salarizare mai bună și acordarea unor facilități muncitorilor din subteran și familiilor acestora, care să le asigure supraviețuirea. Greva a degenerat însă în numeroase acte de violență, în urma cărora au fost uciși peste 20 de muncitori și mulți alții au fost răniți.De atunci, ziua de 6 august a devenit oficial Ziua minerului, având semnificația comemorării victimelor care s-au jertfit în luptele pentru obținerea unor condiții de muncă și viață mai bune. Totodată, sunt comemorate victimele numeroaselor accidente de muncă din minerit.
În Valea Jiului se sărbătoreşte azi Ziua Minerului, în Gorj însă nu deoarece liderii de sindicat din judeţul nostru nu au prevăzut în contractul colectiv de muncă, nici în acesta şi în cele din anii trecuţi, că această sărbătoare să fie pe 6 august ci de SF. Varvara, adică pe 5 decembrie. Totuşi în 15-16 august Sindicatul ,,Lignitul”, Federaţia Naţională a Muncii, Liga Muncitorilor din România, Sindicatul Viitorul Nostru Seciuri, Sindicatul Solidaritatea 2013 Lupoaia, Sindicatul Dreptatea Rovinari şi Sindicatul Independent Pinoasa va organiza în zăvoiul de la Cîlnic Ziua Minerului. Sindicaliştii fac apel către agenţii economici din Gorj să asigure cele necesare în zilele de 15 şi 16 august în zăvoiul respectiv, pentru ca produsele să poată fi cumpărate de participanţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here