Zilele Naţionale Brâncuşi

243

DSCN5223Hobiţa şi Peştişani – 2011, la 135 de ani de la naşterea Părintelui Sculpturii Moderne

În ultimul an, cam nebăgat în seamă de culturnicii României capitaliste, s-ar fi cuvenit să fie omagiat sculptorul Constantin Brâncuşi, de la a cărui naştere s-au scurs în crugul vremii 135 de ani. Preotul Vasile Milcu, din Boroşteni dar care a slujit ani mulţi şi la Hobiţa, a glăsuit, ca un cucernic ce este, despre înţelegerea spirituală a Creatorului Constantin Brâncuşi, iar brâncuşiologul Ion Mocioi le-a oferit celor de faţă o minunată Lecţie Brâncuşi.

Manifestare a Fundaţiei “Casa Brâncuşi-Hobiţa”

DSCN5229Ei bine, nu pentru că scriitorul Laurian Stănchescu a mai revenit prin Gorj, ci spre a-l preamări la Hobiţa, satul natal, şi Peştişani, reşedinţa comunei de care aparţine Hobiţa, nişte oameni de suflet au gândit că e bine să-i sară acestuia în ajutor. Din respect pentru Brâncuşi.

Mă refer la Fundaţia “Casa Brâncuşi-Hobiţa”, în frunte cu preşedintele său prof.univ.dr. Moise Bojincă, cu prof.univ.dr. Ion Mocioi, reputat brâncuşiolog şi cu subsemnatul, Ion Predoşanu, membru al Consiliului Director al Fundaţiei şi ajutaţi de prof. Ionel Pavel, directorul adjunct al Grupului Şcolar Industrial Peştişani “C. Brâncuşi” ne-am întâlnit cu elevi ai respectivei şcoli.

Vorbele, nu faptele, poetului Laurian Stănchescu

DSCN5236Moderatorul întâlnirii din sala Centrului de Documentare şi Informare al grupului şcolar a fost Moise Bojincă, între altele decanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice a UCB Tâgu Jiu. Firesc, i-a dat cuvântul poetului Laurian Stănchescu, autorul unui proiect ce vizează aducerea rămăşiţelor pământeşti ale lui Brâncuşi, ce-şi doarme somnul de veci în Cimitirul parizian Montparnasse. Ne-a povestit cum n-a izbutit să refacă pe jos, cum se lăudase, drumul făcut de tânărul Costache Brâncuşi, în anul 1904, până la Paris. Ba pe jos, ba cu maşina, ba cu trenul, până la Budapesta, revenirea în patrie şi iar cu autoturismul spre Paris. Unde, zice domnia sa, a fost şi la Palatul Elysee, jurându-se că preşedintele Franţei, Nicolas Sarcozy, cunoaşte doleanţele domniei sale şi ale României.

Greu de spus pe unde se află adevărul. Cert este că ne-a povestit, cu lux de amănunte neverificabile, multe chestiuni cunoscute ori inventate, cum de Brâncuşi nu şi-a dorit cetăţenia franceză până după anii ‘50, rămânând totdeauna un bun român. Chiar l-au supărat deciziile academicienilor oportunisto-comunişti George Oprescu, Mihail Sadoveanu şi George Călinescu, la care l-a mai adăugat şi pe Al. Graur. De primii trei cunoşteam că-i refuzaseră intenţia de a reveni în ţară şi de a dona României Atelierul său din Paris, str. Impasse nr. 11. Abia apoi, scârbit de nerecunoştinţa puterii comuniste de la Bucureşti, a comisiei de academicieni oportunişti, care-i considerau opera retrogradă şi fără legătură cu clasa muncitoare, Brâncuşi a acceptat cetăţenia franceză şi a donat Franţei Atelierul şi operele sale, care fac astăzi deliciul Centrului Georges Pompidou, din Paris.

La auzul spuselor lui Laurian Stănchescu despre idealul său: «Mie îmi plac faptele, nu vorbele!» ne-a cam stârnit nedumerirea. Fost prieten şi secretar particular al senatorului PNL Varujan Vosganian, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, cu care avem ştire că a întrerupt orice legătură, ne-a clamat numele «puternicului» Ioan Oltean, care l-ar sprijini în demersul său în Franţa. Care nu-i altceva decât secretar general al PDL şi om care promite marea cu sarea. Ne îndoim. Demersul lui Laurian Stănchescu, pentru care am semnat cu tot scepticismul de care dau dovadă, rămâne o himeră.

Diplome Naţionale ca la “Cântarea României”

Într-o atmosferă demnă de defunctul festival naţional “Cântarea României”, s-au acordat, timp de două zile, vreo sută de Diplome. Inclusiv celor absenţi, directorului GŞI “C. Brâncuşi”, ing. Constantin Logăscu, Primăriei şi Consiliului Local Peştişani, fără să se fi văzut picior de consilier local la manifestare, iar primarul ing. Florin Pavel, ascuns în clădirea Primăriei Peştişani, vizavi de locul unde-a avut loc manifestarea, n-a catadicsit să onoreze cu prezenţa manifestarea Zilele Naţionale Brâncuşi. Dar, se pare, inginerii nu au pic de apetit cultural. Ei şi consilierii ştiu doar să primească. Uneori Diplome Naţionale. Ca la «Cântarea României».

Ion Predoşanu

REFLECŢII LA SIMPOZION

Binevoitorul scriitor târgujian, prof.univ.dr. Ion Mocioi, a cunoscut-o pe autoarea acestor rânduri, mai întâi, ca poetă cu har. Generos din fire, i-a şi promis că-i va scoate un volum de versuri. Întâlnind-o la Zilele Naţionale Brâncuşi – 135 de ani de la naştere, i-a propus să scrie nişte însemnări despre Titanul de la Hobiţa – Constantin Brâncuşi. Fără a umbla pe textul primit la redacţie pe e-mail, chiar dacă nu suntem întrutotul de acord cu unele afirmaţii, îl dăm publicităţii (Ion Predoşanu)

Urmându-şi chemarea, Constantin Brâncuşi pleaca să se perfecţioneze în Franţa unde arta urma o linie modernistă, nu tradiţionalistă precum sculptura italiană.

Brâncuşi se detaşează de maestrul său Rodin, a cărui artă realizează o legătură stâransă între operă şi model. El transformă modelul, ajungând la forme simbolistice, stilizate, strâns legate de esenţă, ceea ce îi permite să pună în evidenţă spiritualitatea materiei. Brancuşi afirma că arta este spiritualizarea materiei.

Constantin Brâncuşi aduce ca noutate în sculptră simbolul, iar modernitatea artei sale stă în simbolistică, devenind pe drept cuvânt părintele artei moderne. Gheorghe Tătărescu, în calitate de şef al guvernlui din perioada interbelică, îl sprijină pe Brâncuşi să realizeze la Târgu-Jiu Coloana Infinită, Poarta Sărutului şi Masa Tăaceri , înţelegându-i gândirea vizionară şi apreciindu-i talentul. Din păcate, ulterior, harul lui Brâncuşi intră într-un con de umbră în întelegerea noastr, tocmai a noastră, acelor care ne-a lăsat o nepreţuită moştenire şi se pare că nici acum nu-l înţelelegem pe deplin pe marele nostru înaintaş, nici măcar atât cât l-au înţeles alţii.

De la Icar, omul a fost obsedat de ideea zborului. Cu siguranţă, şi Brâncuşi.

Măiastra lui Brâncuşi nu seamănă foarte mult cu o pasăre, dar forma aerodinamică simboizează zborul. Indubitabil, Brâncuşi se exprimă prin simbol, era un vizionar. În zbucimul său creator, aproape sigur, a luat în calcul şi infinitatea timpului. De ce elementele constitutive ale Coloanei Infinite seamănă cu nişte clepsidre suprapuse, la fel ca şi scaunele din jurul Mesei Tăcerii? Dar oare, de ce Masa Tăceri din centrul ansamblului are forma rotundă ca şi soarele, astrul vieţii ? Seamănă cu masa rotundă cu trei picioare din gospodariile ţăraneşti.

Visul tuturor românilor responsabili şi cu suflet mare este acela de a-i repatria rămăşiţele pământeşti şi de a le reaşeza, cu evlavie, în pământul străbun, la Hobiţa.

Este un deziderat înălţător, dar şi o datorie de onoare a tuturor românilor de a-i îndeplini ultima lui dorintă rămasă neimplinită, dar şi pentru imensa comoară pe care ne-a lăsat-o nouă moştenire marele nostru artist conaţional – tripticul de la Târgu-Jiu, realizat în perioada interbelică. Şi acum, în ajun de Crăciun, când se deschid Cerurile, să ne rugăm cu pioşenie să ni se împlinească visul.

Luminiţa Berculescu, Peştişani

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here