Zeci de vizite intime, la Penitenciarul Târgu-Jiu

301

PenitenciarConducerea Penitenciarului Târgu-Jiu a aprobat, anul trecut, realizarea a 43 de vizite intime pentru cei care se află închişi după gratiile unităţii.

Astfel, o parte a persoanelor private de libertate, care au avut şi bună purtare, s-au putut bucura în acest timp de privilegii, cu concubina sau soţia, vreme de două ore.

În anul 2009, un număr de 43 de vizite de câte două ore au fost permise în cadrul Penitenciarului din Târgu-Jiu. Asta, pe considerentul că deţinuţii pot beneficia trimestrial de vizită intimă, cu durată limitată. Prin excepţie, frecvenţa vizitei intime poate fi lunară, pentru primul an după încheierea căsătoriei, în cazul persoanelor care s-au căsătorit în penitenciar, însă nu a fost cazul şi închisorii din municipiu. Aici, în anul precedent nu s-a încheiat nicio căsătorie.
Camera intimă are patru ani
Camera din cadrul instituţiei a fost amenajată pentru astfel de activităţi la sfârşitul anului 2006. În ce priveşte beneficiarii unui timp petrecut în acest spaţiu, trebuie precizat că nu orice persoană privată de libertate poate avea acces la vizita de acest timp. Potenţialii beneficiari trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: sunt condamnate definitiv şi sunt repartizate într-un regim de executare a pedepselor privative de libertate; nu sunt cercetate sau în curs de judecată în alte cauze penale; există o relaţie de căsătorie, dovedită prin copie legalizată a certificatului de căsătorie, sau, după caz, o relaţie de parteneriat similară relaţiilor stabilite între soţi; nu au beneficiat, în ultimele 3 luni anterioare solicitării vizitei intime, de permisiunea de ieşire din penitenciar; nu au fost sancţionate disciplinar pe o perioadă de 6 luni, anterioară solicitării vizitei intime, sau sancţiunea a fost ridicată; participă activ la programele de educaţie şi intervenţie psihosocială ori activităţi productive.
Metode contraceptive la alegere partenerilor
„Pentru acordarea vizitei intime, partenerii trebuie să fi avut o relaţie similară relaţiilor stabilite între soţi de minimum şase luni, anterior momentului solicitării vizitei intime. Cei doi vor da declaraţii pe propria răspundere din care să rezulte îndeplinirea condiţiei”, a declarat Simona Dumitriu, purtător de cuvânt al Penitenciarului Târgu-Jiu.
Spre deosebire de condiţiile oferite de alte judeţe pentru vizitele intime din camera specială, unde sunt oferite şi metode contraceptive celor doi parteneri, la Penitenciarul Târgu-Jiu, deţinuţii şi partenerele lor trebuie să se gândească singuri la metode de prevenire a bolilor cu transmitere sexuală sau a sarcinilor nedorite. „E alegerea fiecăruia dacă foloseşte sau nu metode contraceptive. Noi, din oficiu, nu le punem la dispoziţie dacă nu solicită”, a mai precizat purtătoarea de cuvânt a instituţiei.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here