Zeci de unităţi şcolare vor rămâne goale din toamnă

411
scoalaPeste 30 de unităţi de învăţământ îşi vor închide porţile începând cu această toamnă, copiii fiind mutaţi la alte şcoli. Unul dintre motivele acestei decizii este faptul că, de la an la an, tot mai puţini copii, mai ales în mediul liceeal, se înscriu la cursuri, mulţi migrând spre alte judeţe. Din date furnizate de către reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, în Gorj funcţionează peste 330 unităţi de învăţământ.

La prima vedere, închiderea celor câteva zeci de şcoli nu ar avea efecte secundare majore, dar în esenţă acestea sunt resimţite acut de minorii care vor trebui să parcurgă kilometri întregi pentru a fi prezenţi la ore.

Navetişti fără voie
Nu mai puţin de 26 de şcoli primare şi cinci grădiniţe vor fi comasate, fiind închise de tot, iar 17 şcoli gimnaziale vor fi transformate în şcoli primare, elevii claselor V-VIII urmând a fi transferaţi la alte şcoli.
Partea proastă este că în unele dintre aceste unităţi de învăţământ au fost investiţi bani pentru reabilitare. Un caz concret este cel al şcolii din Copăcioasa. Copiii care învaţă aici vor face naveta la Scoarţa deşi, potrivit primarului Aurelian Cotârlău, la Copăcioasa s-au făcut investiţii de 200 de milioane de lei vechi, fiind schimbate uşile de lemn cu termopan, atât la clase cât şi uşile de la intrare.
Copii mai mulţi, condiţii mai proaste
La extrema cealaltă se află câteva unităţi de învăţământ care, deşi din toamnă vor găzdui mai mulţi copii, au nevoie de reparaţii. În această situaţie se află Şcoala Bălceşti unde acoperişul ar trebui reparat şi unde, din septembrie, vor învăţat şi elevii claselor V-VIII de la Şcoala Ciocadia. În şcoala de la Bălceşti nu s-au mai investit fonduri de foarte mult timp, dar la Ciocadia s-au făcut reabilitări de curând deşi această unitate de învăţământ va rămâne doar cu clasele I-IV, având, astfel, mult mai puţini elevi ca în partea cealaltă.
Pleacă în alte judeţe
Şcolile sunt comasate atât din cauza lipsei banilor cât şi a lipsei elevilor. În localităţile de la graniţele Gorjului cu alte judeţe se manifestă un fenomen de migrare, anual, la nivel de liceu, dispărând câte două clase. Astfel, copiii din zona Ţânţăreni preferă să înveţe la Filiaşi în timp ce elevii de la Motru pleacă spre Severin. Potrivit inspectorului şcolar general adjunct Camelia Bibere, procentul elevilor care vin din alte judeţe să înveţe la noi este foarte mic în comparaţie cu cei care pleacă. Aşa se face că pentru anul şcolar 2010 – 2011 a fost aprobat un proiect de şcolarizare ce cuprinde cu 14 clase de a IX-a mai puţine decât în acest an. Prin urmare unele clase de liceu vor fi comasate, fără să existe însă şi unităţi de învăţământ care vor dispărea cu totul.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here