Zeci de şoferi, sancţionaţi de poliţiştii rutieri

367

Zeci de conducători auto au fost sancţionaţi ieri de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Gorj, fie că au fost prinşi beţi la volan fie pentru că au călcat prea tare pedala de acceleraţie. De asemenea, trei şoferi au rămas şi fără permisul de conducere.

Poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Gorj au desfăşurat ieri o acţiune punctuală pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză şi conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma acţiunii desfăşurate, poliţiştii au aplicat peste 60 de sancţiuni contravenţionale, ca urmare a neregulilor constatate. De asemenea, faţă de 3 conducători auto s-a luat măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. „Au fost reţinute 3 permise în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice, dintre care unul pentru depăşirea vitezei legale cu peste 50 km/h faţă de viteza legal admisă, unul pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice şi unul pentru efectuarea manevrei de depăşire încălcând marcajul continuu longitudinal”, a precizat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.

Recomandări pentru şoferii gorjeni
Serviciul Rutier recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi să evite efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat se dovedesc extrem de periculoase. De asemenea, aceştia sunt sfătuiţi să nu se urce la volan dacă au consumat băuturi alcoolice. Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here