Zeci de jandarmi la datorie, de 1 Decembrie

105

jandarmiPeste 70 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) „Tudor Vladimirescu” Gorj au participat ieri la ceremonialul militar şi religios organizat în Piaţa Prefecturii din municipiul Târgu-Jiu şi în municipiul Motru, cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Activităţile comemorative s-au încheiat cu defilarea gărzii port drapel şi a subunităţilor de onor. Pe timpul acestor manifestări, măsurile de ordine şi siguranţă publică au fost asigurate de echipaje de jandarmi şi poliţişti care au executat aceste misiuni astfel încât activităţile s-au desfăşurat într-un climat de linişte şi siguranţă.

“Pe parcursul zilei de ieri, jandarmii şi poliţiştii gorjeni, au fost angrenaţi în misiuni specifice şi au fost în serviciul cetăţenilor cu misiunea de a asigura un climat de securitate şi ordine. Aflaţi sub jurământ faţă de popor, jandarmii români au participat la toate campaniile militare, începând cu Războiul de Independenţă. Au asigurat ordinea şi securitatea, atât în prima line, ca forţă combatantă, cât şi în spatele frontului, contribuind astfel la înfăptuirea unui stat unitar, naţional şi indivizibil”, a declarat Alin Ivan, purtător de cuvânt al IJJ „Tudor Vladimirescu” Gorj.

În urmă cu 92 de ani, la 1 Decembrie 1918, eforturile, idealurile şi speranţele atâtor generaţii şi-au găsit împlinirea: unirea tuturor românilor într-un stat independent. Alături de Imn, Drapel, Stemă şi Sigiliu, Ziua Naţională, este un simbol al naţiunii ce aduce un înalt omagiu înaintaşilor, trezeşte fiori de mândrie şi întăreşte crezul în puterea de ascensiune a neamului.

Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here