Zeci de gorjeni, înscrişi la cursurile Camerei Agricole Judeţene

342

agricultorCamera Agricolă Judeţeană Gorj are în derulare două cursuri pentru gorjenii doritori să aibă o acreditare în unul dintre domeniile agriculturii.

Durata cursurilor organizate de Camera Agricolă Gorj, la sediul instituţiei, este de trei până la şase luni. De asemenea, tariful, stabilit de Consiliul Judeţean Gorj, în subordinea căruia se află Camera Agricolă Judeţeană, este de 370 de lei pentru fiecare cursant. La ora actuală, în desfăşurare sunt două cursuri, unul de floricultor şi un altul de agricultor în cultura vegetală şi crescător de animale. Primul dintre acestea este frecventat de 30 de persoane, iar la al doilea sunt înscrişi 40, ambele cursuri urmând a se termina în jurul datei de 25 septembrie.

Instituţia are activitate pe toată raza judeţului prin intermediul celor 15 centre locale din localităţile Polovragi, Baia de Fier, Prigoria, Bengeşti-Ciocadia, Scoarţa, Hurezani, Stejari, Cruşeţ, Băleşti, Vagiuleşti, Peştişani, Tismana, Turcineşti, Stăneşti şi Crasna. De la începutul acestui an şi până în prezent, Camera Agricolă Judeţeană Gorj a început şi finalizat un curs de floricultor, patru de apicultor şi unul de agricultor în cultura vegetală şi crescător de animale.

Cursurile, autorizate de MEC

Autorizarea cursurilor desfăşurate de Camera Agricolă Gorj pentru agricultorii din judeţ este îngreunată momentan de faptul că Agenţia de la Bucureşti care elibera diplomele în urma absolvirii cursurilor a fost desfiinţată. „Acum, cei care se vor ocupa de diplome sunt Ministerele Educaţiei şi Cercetării, dar şi cel al Muncii. În noua formulă, am autorizat până acum două cursuri, unul de pomicultor şi unul de lucrător în creşterea animalelor”, a declarat Alin Petrică, consilier juridic în cadrul Camerei Agricole Judeţene. Reprezentanţii Camerei Agricole Gorj vor să autorizeze în perioada imediat următoare cursurile de agricultor în cultura vegetală şi crescător de animale, apicultor, legumicultor, lucrător în cultura plantelor. Oferta de cursuri a Camerei Agricole Gorj este prezentată prin reţeaua de centre locale din judeţ, dar şi datorită foştilor cursanţi. „Mulţi dintre ei vin, fac cursurile, iar apoi îşi informează şi cunoştinţele. Cei care doresc să beneficieze de fonduri europene prin măsurile stabilite de Ministerul Agriculturii, trebuie să se autorizeze imediat după ce proiectele le-au fost aprobate pentru a avea astfel calificare în domeniu”, a mai spus Alin Petrică.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here