Vulturul de Munte, o carte de Sergiu Mischie pentru veşnicie

256

Nu vă recomand să citiţi această carte seara la lumina lămpii cu gaz sau la becul electric care a fost una din ideile comunismului spre lămurirea popoarelor de a ieşi din beznă, înainte de a vă culca cu draga pe mână, în speranţa că veţi auzi nişte basme care să vă legene copilăria cum făcea bunica, luându-ne pe genunchi şi povestindu-ne despre Făt-Frumos şi Harap Alb.

Dar dacă aveţi fii sau nepoţi citiţi-le cartea şi explicaţi-le realitatea aşa cum a fost şi cum au trăit-o părinţii noştri.Spre a simţi generaţiile viitoare cât a fost în stare să îndure un om pentru care, singurul lui păcat a fost că a vrut să crească el şi cei care au să vină după el în libertate. Am citit această carte de la prima până la ultima pagină şi nu mi-a venit să cred şi iară am citit-o de la ultima la prima pagină, ţinându-mă cu mâna stângă de inimă să nu explodeze.
Şi nu aş fi putut crede că este adevărat ceea ce în mintea mea nici hârtia nu poate să sufere dacă n-aş fi citit documentele – 135 de pagini din tot atâtea amintiri.
Nu, Sergiu Mischie nu se vrea un erou.
Vrea însă să ne spună şi nouă cei care venim după el, într-o ţară încă cuprinsă de blestem, că România e mai presus decât românul şi aşa va să fie cât pruncul va suge odată cu laptele din ţâţa mamei şi sângele celor care s-au jertfit ca această ţară să fie România.
Născut dintr-o mamă mai frumoasă ca o femeie din Biblie şi dintr-un bărbat de la Teleşti, pe linie descendent al Sergentului Ion D. Blendea din Hobiţa, decorat de 5 ori de Regele Carol I pentru fapte de vitejie în Războiul de Independenţă, copilul de numai 4 ani şi-a luat sabia în mână când a văzut cum tatăl său se purta cu Mama ca de altfel şi alţii, care se vroiau bărbaţi în faţa femeilor lor, citez, pentru a mai vedea încă odată lacrimile copilului şi sabia scoasă a bărbatului care mai este şi azi Sergiu Mischie. „Cred că aveam 4 ani, mama ţesea la război, a venit tata şi au început să se certe, bunica nu era acasă, iar eu eram afară şi am auzit înjurături şi lovituri, tata o bătea pe mama. Eram în cadrul uşii şi am văzut cum tata a luat-o de picioare pe mama, a băgat-o cu capul sub război şi în jurul gâtului i-a înfăşurat urzeala de la război. Mama era cu picioarele în sus iar eu încremenisem în locul în care mă aflam. Tata a plecat lăsându-o pe mama în acea poziţie. Mama îngrozită îmi făcea nişte semne cu mâna, pe care eu nu le înţelegeam deoarece eram îngrozit şi plângeam. După un timp mama a început să se sufoce atunci am luat un cuţit şi am început să tai urzeala războiului ca să se slăbească strânsoarea din jurul gâtului mamei. După un timp mama a deschis ochii şi cu o voce gâtuită mi-a spus să mă duc la Victoria s-o chem s-o scoată de acolo”. Victoria era soţia învăţătorului Şaragea şi era din aceeaşi comună Peştişani, amândouă „bătute mai rău ca vitele”. Nu l-aş fi crezut pe copilul de 4 ani pe care ni-l povesteşte Sergiu Mischie dacă împreună cu soţia mea, nepoata acelei Victoria, fiica lui Cebuc din Frânceşti, nu m-aş fi dus s-o văd pe Tanti Victoria din Amintiri din Casa Amintirilor pe patul de moarte şi ultimele ei cuvinte pe care mi le amintesc au fost „nepoată despre bărbatul meu şi azi, îl mai visez, după 9 ani de la moarte că mă mai bate”. Citind aceste amintiri ale unui copil de 4 ani îi dau dreptate şi acum la 77 de ani lui Sergiu Mischie şi cred că nu numai eu, ba chiar şi Freud. De atunci i s-au sădit Dlui Segiu Mischie dorinţa de a face dreptate şi lupta lui împotriva celui care scoate sabia în faţa unui nevolnic.
Nu, Domnul Sergiu Mischie nu a fost legionar aşa cum poate vor crede unii, a fost un lup singuratic, un Vultur de Munte care, avându-l exemplu pe Grigore Brâncuşi, căpitanul din Peştişani, care şi-a închinat viaţa regelui şi ţării şi care nu a putut să-şi calce jurământul cu toate că pentru aceste idealuri a suferit ani grei de temniţă nu numai el ci şi mama sa din Frânceşti ,şi cele două surori. Şi dacă adăugăm la Scena în care mama lui Sergiu Mischie este bătută şi zilele în care copilul de 15 ani (S. Mischie încă nu-şi cunoştea bine numele) a aflat că mama sa se duce în munţi cu provizii pentru ceata de haiduci ai lui Grigore Brâncuşi, ne putem lămuri de ce acest copil de 15 ani şi până astăzi a fost singur prin tranşeele luptei pentru libertate şi democraţie. Lupta sa a fost grea şi a dus-o de unul singur şi dacă au mai fost unii care l-au ajutat, niciodată pe aceştia Sergiu Mischie nu i-a dat în vileag. Documentele, 135 de pagini, stau mărturie. Câţi or fi fost ca Dl Sergiu Mischie, singur în tranşee, dacă vor fi fost poate o mie, aş fi zis că lupta lor n-ar fi avut rost dar, aşa, Cartea Vulturul de Munte poate fi lacrimile a cel puţin milioane de români care s-au răstignit ca noi să fim mai buni. Cartea – ar putea crede unii – că e deasupra realităţii datorită urii ce o poate da suferinţa; dar ea este deasupra unor trageri pe roată. Nu vă mai spun că autorul are şi geniu de povestitor. Şi sunt multe pe care o să le aflaţi, nu vi le spun, citiţi-le, oameni buni, şi o să vă înfioare întâmplările pe care le aflaţi petrecute până în ceasul de azi de Sergiu Mischie care mă mir cum se mai poate purta cu ele în cârcă pe drum de la deal la vale. Şi cum le mai ţine minte, aceste documente, care fac cartea când o citeşti să te înfioare prin ce închisori a umblat cu singurul păcat că a vrut să fie liber şi să arate şi altora drumul spre libertate, din care nici nu a gustat şi nici astăzi nu gustă.
Singurul lui păcat fiind că încă mai există.
Citiţi cartea şi o să vă lămuriţi de câte ori Vulturul de Munte a fost împuşcat şi iată nici azi nu a murit.
Fiindcă Dumnezeu a vrut să ni-l arate şi azi în carne şi oase şi noi să-i putem spune: Domnule Sergiu Mischie, iartă-ne dacă ţi-am greşit cu ceva.
Ion Căpruciu

2 COMENTARII

    • Erou al luptei anticomuniste, autorul cărţii Segiu Mischie locuieşte la Bucureşti, iar vara mai vine pe la Hobiţa. Are Telefonul 0724-852.706

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here