Vorbele lui „Taica” popa sunt chiar faptele lui!

466

Picture 074Zilele trecute, mă întâlnesc, din întâmplare, cu părintele Pantelimon Chiată. „Să nu lipseşti duminică de le sfinţirea celor două troiţe. Dacă nu vii, să vezi ce articol o să scriu eu!” Aşa suna invitaţia-ameninţare din partea omului cu alură de sfânt, ce oficiază ca paroh al Bisericii din Peştişani.

Atmosfera de sărbătoare

Niciodată nu fu, parcă, mai multă suflare omenească prezentă la o slujbă duminicală. Invitaţii nu erau cu toţii ai părintelui paroh, ci mai mult ai minunatei fiinţe din umbra celor două troiţe sfinţite deodată. Ziua de 5 septembrie a anului 2010 va rămâne înscrisă cu litere de aur în istoria comunităţii locale. Prin eforturile inginerei agronom Maria Sprâncenatu şi ale fiului său Florin Sprâncenatu s-au construit şi sfinţit două troiţe ridicate, după cum glăsuieşte piatra de la fundamentul lor, spre „Veşnică pomenire pentru toţi cei adormiţi ai satului Peştişani”.

Mai jos, cu modestie, stă scris: „Ridicată de ing. Sprâncenatu Maria”.

„Taica” popa – un constructor de suflete

În aşteptarea sosirii preoţilor de prin judeţ, cei care participaseră la slujba duminicală s-au amestecat cu aceia care sosiseră de prin împrejurimi. Din respect pentru părintele Pantelimoin Chiată, care le-a fost şi lor preot ori duhovnic. De prin Hobiţa, pe unde-a trecut şi păstorit suflete, înainte de a-i lua locul regretatului şi vrednicului de pomenire părinte peştişenean Ion Ilioniu, i-am zărit pe Venerabilul Lojii Masonice săteşti, Tănasie Lolescu, şi pe nea Ghiţă Chilea, cel care-a sărbătorit pe 9 martie 2010 a sa „Nuntă de Aur”. Vor mai fi fost prezenţi şi mulţi alţi enoriaşi hobiţeni, care-l urmează pe preotul cu har.

De la Brădiceni au venit, de asemenea, mulţi credincioşi. Poetul şi colaboratorul „Gorjeanului” Ion Căpruciu povestea cum biserica cea veche din Brădiceni s-ar fi huruit dacă n-o repara părintele Pantelimon Chiată, ajutat de credincioşii satului pe care-i păstorea înainte de a prelua parohia Peştişani.

Aşa se face că păstorul sufletelor Pantelimon Chiată este şi un veritabil constructor de troiţe şi lăcaşe de cult. Biserica cea veche, de lemn, din Peştişani-Suseni, ce datează de pe la anul 1835, a fost reparată, modernizată şi resfinţită cu participarea ÎPS Mitropolit al Olteniei Teofan, tot sub păstorirea domniei sale.

La dreapta părintelui Chiată se află, mai totdeauna, preotul Constantin Croicu, paroh la Frânceşti, care-a ridicat şi domnia sa, în această vară, o altă troiţă.

Despre părintele paroh Pantelimon Chiată am dorit să scriem şi cu alte prilejuri, dar ne-a refuzat politicos. A mărit cimitirul Peştişani, iar în aceste timpuri grele se construieşte o capelă. Graţie osârdiei şi contribuţiei băneşti a familiei Stela şi Gheorghe Nicolcioiu. O capelă de o frumuseţe rară, inclusiv din punct de vedere arhitectonic, acoperită cu tablă de cupru şi despre care se exprima admirativ un bun cunoscător al lăcaşurilor sfinte – profesorul dr. Costel Mircioiu, membru al Academiei Medicale, de loc din Brădiceni.

Slăvirea şi mărirea lui Dumnezeu

În predica sa din a XV-a duminică după Rusalii, preotul Pantelimon Chiată pleda pentru iubirea de aproape şi Iubirea de Dumnezeu. Dădea ca pildă dialogul despre importanţa celor zece porunci. Cineva se întreba care-i mai importantă dintre ele. Ar fi vrut, probabil, să o respecte pe aceea şi să le sară sau omită pe celelalte. Patru dintre porunci îndeamnă la iubirea şi mărirea Domnului Dumnezeului nostru, iar celelalte şase pledează pentru iubirea aproapelui. La întrebarea care-i mai importantă dintre cele zece porunci, părintele Pantelimon Chiată ne spunea, firesc, că toate sunt la fel de importante. Şi nu ştiu cum se face că, la finalul predicii din duminica trecută, anunţa evenimentul ce urma. Întru slăvirea şi mărirea lui Dumnezeu se vor sfinţi două troiţe, cu participarea mai multor preoţi din comuna Peştişani, din Târgu-Jiu şi chiar din Gorj, în frunte cu părintele protopop Ştefănescu.

Pentru cei care-au fost prezenţi la vrednica faptă de credinţă şi de suflet din Peştişani, al cărei iniţiator şi ctitor este inginera Marioara Sprâncenatu, rămân mărturie cele două Troiţe, precum şi vorbele sfinte ale părintelui protopop de Gorj Ştefănescu. Ca şi imaginile din această pagină de suflet şi credinţă. Felicitările noastre scrise sunt prea puţin pentru imensitatea fabulosului lor gest. Dumnezeul să le răspundă înmiit, cu Înalta Sa dragoste de oameni pentru fapta lor.

Doamne ajută!

Ion Predoşanu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here