Vorbe de taină cu Părintele Melchisedec despre rugăciune

303

Am căutat ca să mă apropii ca unul mai neştiut şi în multe privinţe neştiutor, de obştea de călugări nevoitori de la Mănăstirea Lainici, dar paşii m-au purtat pe cărarea căutării rugăciunii şi a tainei şoptite, pentru a descoperi cu sfială şi cu o nedesluşită curiozitate de mirean, ce ar putea să însemne vorba tăinuită despre sfânta rugăciune.

Fără să-mi dau seama că suntem în miezul iernii, cu sufletul înviforat de adierea anotimpului care ne îndeamnă să căutăm liniştea din lăuntrul eului nostru, în cele din urmă, de fapt, frământat de atâtea gânduri, abia în clipa în care priveam spre vârful muntelui, m-am trezit coborând treptele unei scări de piatră acoperită pe alocuri cu o pojghiţă de gheaţă, care mă ducea iarăşi spre chilia Părintelui duhovnic MELCHISEDEC, decanul de vârstă al sfântului lăcaş, cel care la venerabila vârstă de 92 de ani, ca un călător care vine de departe, din negura veacului, ca să întruchipeze portretul ostenitorului care şi-a înveşmântat sufletul în haina cea binecuvântată a smereniei şi a dăruirii pentru credinţa în Dumnezeu!

“Fără a mai crede în rugăciune şi în Dumnezeu, omul se descurajează”
-Rep. Părinte Melchisedec, ce înseamnă rugăciunea, pentru noi, cei care trăim într-o lume siderată de spaimele veacului, şi ce posibilităţi mai are omul contemporan de a ieşi din această situaţie dificilă de nesiguranţă, de incertitudine, pe care o presupune existenţa traiului cotidian?

-Situaţia aceasta este determinată de natura omului, după felul cum gândeşte fiecare: că e sfârşitul lumii, că e criza economică sau că sunt conflicte sociale. Iar în această situaţie, fără a mai crede în rugăciune şi în Dumnezeu, omul se descurajează şi nu mai are orientarea conştientă a vieţii sale pământeşti, ca să mai spun că, probabil, intervine şi depărtarea de Dumnezeu, de credinţă. Departe de taina rugăciunii, devine tot mai complicat sensul vieţii noastre pământeşti şi de aceea apar zvonuri despre sfârşitul lumii, se pregătesc, nu se pregătesc, unii cred, alţii nu cred, şi viaţa se desfăşoară sub această tensiune care ruinează viaţa omului, pentru că şi omul dezorientat se luptă şi nu ştie pentru ce mai luptă!
– Rep. Atunci când înalţă o rugăciune, omul intră în dialog cu Dumnezeu?
-Da, da, putem spune că rugăciunea este cuvântul adresat lui Dumnezeu, pentru ca El Însuşi să ni se destăinuie nouă, iar pentru unii mai destoinici chemarea în faţa Lui Dumnezeu însufleţeşte rugăciunea noastră, îi conferă sens şi semnificaţie, îmbracă atâtea forme şi modalităţi, în funcţie de istoria, timpul, harul şi chiar păcatul fiecăruia care se roagă la icoane. Relaţia omului cu Dumnezeu, în numele Duhului Sfânt, se dezvoltă într-un climat de rugăciune, de dragoste şi înţelegere. Da, există diferite forme de rugăciune, pentru că omul a dezvoltat diferite modalităţi de deschidere faţă de Celălalt şi faţă de Cel de Sus, care este Cel prezent, aşa încât putem recunoaşte rugăciunea ca o experienţă în orice religie şi cultură. De fiecare dată, vedem că rugăciunea este locul prin excelenţă al recunoştinţei, al tinderii spre Cel Tainic, un dar al Celui căruia ne adresăm cu glasul smerit!

“De Dumnezeu m-am apropiat datorită chemării divine”
– Rep. Ce înseamnă viaţa dumneavoastră la această sfântă mănăstire, într-un loc binecuvântat de Dumnezeu?

-Da, este adevărat, un loc binecuvântat de Dumnezeu, pe care Dumnezeu mi l-a hărăzit mie, încă de la vârsta de 17-18 ani, pentru a face rugăciune! Am trecut prin lume…
– Rep. Cu multe praguri ale vieţii, de bună seamă…
-Am avut şi multe praguri ale vieţii, cu unele momente când am crezut că realizez ceva pentru viaţă, pentru societate, pentru monahism, pentru biserică. Nu ştiu în ce măsură am realizat ceva pozitiv, ca să spun aşa, dar în lupta mea cu viaţa, am simţit permanent ajutorul Lui Dumnezeu care a fost deasupra mea, probabil şi datorită rugăciunilor celor care s-au rugat pentru mine, când treceam prin clipe grele, neavând nici un alt sprijin de la oamenii acestei lumi, iar atunci, numai Dumnezeu a fost cu mine şi m-a ajutat să depăşesc toate greutăţile. A fost destul de dificil!
– Rep. Ce v-a determinat să vă apropiaţi în mod decisiv de credinţă şi de slujirea Lui Dumnezeu?
-De Dumnezeu m-am apropiat datorită chemării divine, poate, cumva, prin rugăciunile mamei mele, pe care nu am cunoscut-o, dar am auzit că a încercat să slujească Lui Dumnezeu! A murit călugăriţă, dar am aflat de la oameni, că atunci când mergea la un călugăr de la mănăstire, mă ducea şi pe mine de mână. Ştiu că într-o noapte, am visat că ieşeam de la închisoare şi la gardul închisorii era o fenmeie în negru care se ruga, iar atunci am zis că aceasta este mama mea! Poate şi bunicul mi-a transmis această stare de credinţă, de rugăciune evlavioasă, pentru că fiind copil, pe la 5 ani, ştiam multe rugăciuni, iar femeile din sat când făceau câte o şezătoare, mă chemau să le învăţ rugăciunile: «Tatăl Nostru», «Crezul», «Psalmul 50» şi altele. Eu am parcurs mai multe etape de viaţă, ca să spun aşa! Mai întâi, în aşa-zisul capitalism, până la războiul al II-lea mondial, apoi am trăit aproape 40 de ani sub opresiunea comunistă, pentru că uneori trebuia să gândesc altfel decât aveam în suflet. Dar, datorită rugăciunii, credinţa mea a fost puternică şi nu am gândit că pot să fac vreun rău cuiva. Îmi amintesc faptul că în calitate de exarh, mi s-a cerut să dau anumite referinţe despre un călugăr, ca să mă înveţe acea persoană să fac declaraţii sau să fiu “turnător”! Sigur, am dat unele răspunsuri despre data şi locul unde el s-a născut, fără să spun cum este el în calitate de călugăr al mănăstirii. Când i-am dat hârtia, securistul îmi zice că nu aşa trebuie! Dar, cum trebuie? am întrebat eu! Să ne spui dacă e beţiv, dacă bârfeşte, dacă fumează…Păi asta ştiţi dumneavoastră mai bine decât mine, i-am zis eu, aşa că eu nu am ce să vă spun în plus. Ştiu că altădată nu m-a mai solicitat să dau declaraţii.

“De aproape 20 de ani sunt la Mănăstirea Lainici, ca rugător Lui Dumnezeu”
– Rep. Aţi întâlnit în viaţă multe persoane care v-au trezit repulsie, un fel de dorinţă de a fi departe de ele?

-Nu aş putea spune că am întâlnit asemenea persoane, ci, dimpotrivă, am întâlnit oameni buni! În copilărie, pe la 13 ani, am fost băiat de prăvălie la un evreu care m-a ajutat cum a putut. La mănăstire, am dat de un stareţ bun. E adevărat, că la un moment dat, nu eram convins de idealul vieţii mănăstireşti şi voiam să plec, dar el mi-a spus că mă va trimite la seminar la Cernica, pentru că şi acolo am avut parte de oameni buni, cumsecade, iar după ce s-a desfiinţat Mănăstirea de la Cernica, din anul al III-lea, m-am mutat la Seminarul central din Bucureşti, unde fostul director de la Cernica era director şi aici. Am făcut apoi armata şi am terminat în cele din urmă clasele de seminar. La Facultate, la Teologie, am făcut patru ani, am fost şef de promoţie, am fost exarh de mănăstiri la Constanţa, apoi la Galaţi, când am întâlnit atâţia oameni buni! Pe urmă, am avut o perioadă când a trebuit să fiu pus la încercare. Pentru că n-am acceptat să colaborez cu regimul de atunci la desfiinţarea mănăstirilor, am demisionat, motivând că mă înscriu la doctorat. Am urmat cea de-a doua facultate, filologia, în limba greacă şi latină, am fost şi acolo apreciat, iar după terminare, am fost repartizat profesor la Caransebeş. Ştiu că Mitropolia şi Patriarhia au fost de acord, pe când Departamentul cultelor n-a vrut să recunoască numirea mea şi mi s-a respins dosarul. M-am întors la Mănăstirea Lainici, dar am fost silit să părăsesc mănăstirea aceasta dragă, iar în această situaţie, pe bază de repartiţie, am ajuns profesor şi am predat vreo 20 de ani greaca, latina şi franceza, 10 ani la Timişoara şi 10 ani la Braşov, unde m-am înţeles bine cu oamenii din şcoală şi cărora le-am adus mulţumire. După ce am ieşit la pensie, prin bunăvoinţa Sfântului Antonie, care m-a şi primit în monahism, de aproape 20 de ani sunt la Mănăstirea Lainici, ca rugător Lui Dumnezeu!
– Rep. Aş îndrăzni să spun că sunteţi un duhovnic cu un profund rafinament intelectual, care ne învaţă pe mulţi dintre noi taina rugăciunii, iar dacă greşesc, vă rog să mă corectaţi!
-Mă străduiesc să fiu aproape de credincioşi! În primul rând, vreau să le transmit bunătate, iar dorinţa mea este să simtă că au în faţă un om bun, care le înţelege durerile, necazurile, care caută să-i ajute, iar oamenii, de cele mai multe ori simt acest lucru şi pleacă schimbaţi total în viaţa lor, ca dovadă că m-am străduit să le fiu un duhovnic bun!
– Rep. Ce fel de persoane vă solicită cel mai mult şi îşi deschid sufletul pentru a se destăinui?
-Pe toţi cei care vin la mine, simt că-i iubesc!
Rep. -Dar, totuşi, într-un mod mai deosebit!
-Nu am pe cineva pe care să-l preţuiesc în mod deosebit! De pildă, a fost adusă la mine o femeie, plecată de la spital ca să moară. Îmi aduc aminte că familia a adus-o la mine în această chilie, ţinând-o în braţe, pentru că era într-o situaţie gravă, iar eu i-am citit cu multă credinţă rugăciuni, chiar cu multă durere în suflet. Într-un mod miraculos, femeia s-a îndreptat, a deschis ochii, a început să vorbească şi a plecat aproape sănătoasă. În Duminica următoare, a venit şi mi-a dovedit că e bine! Un moment important în relaţia mea cu oamenii, îmi amintesc despre un director de bancă din Tg.Jiu, care a venit la mine când lucram la Mănăstirea Vişina. Mi-a povestit despre un frate de-al lui, foarte bolnav, care era la Bucureşti, în îngrijirea doctorului Irinel Popescu. Am avut drum la Bucureşti şi am mers cu acest director de bancă la spitalul unde era fratele său internat. La un moment dat, dr.Irinel Popescu a zis:: «Nu mai trăieşte»! Iar eu, atunci, deodată, am reacţionat şi am spus: «Ba, o să trăiască»! Şi pot să vă spun că trăieşte şi acum! Eu nu-l cunoşteam pe omul acela, dar am simţit că are zile să trăiască! Eu ştiu că oamenii au destule greutăţi şi încerc să-i înţeleg în multe privinţe, să înalţ rugăciuni pentru ei.

«Prin fapte bune şi prin rugăciune, să aveţi credinţă în tot ceea ce faceţi»
– Rep. Prin ce credeţi că este deosebită viaţa preasfinţiei voastre, faţă de viaţa altor oameni?

-Viaţa mea este deosebită pentru că de multe ori am luptat de unul singur. Pe mama n-o cunosc, pe mine m-a crescut bunicul, care era cioban!
– Rep. Care credeţi că sunt reperele fundamentale în biografia spirituală a unui om?
-Stăruinţa în rugăciune şi lupta pentru credinţă, convingerea care te determină să spui că ai întâlnit un om bun, deşi nu sunt eu acel om bun, poate un om deosebit, iar mie mi-a dat posibilitatea Dumnezeu să spun că sunt un om pentru oameni!
– Rep. Cred că aveţi capacitatea de a călăuzi prin rugăciune viaţa celor care vă caută, pentru că la rândul meu, după ce ne-am văzut în primăvară, în vinerea de dinaintea Sfintei Învieri a Domnului, după ce ne-am revăzut cu prilejul Sărbătorii “Schimbarea la faţă a Domnului”, cred că multe lucruri au mers înspre bine în viaţa mea, în reuşita unor activităţi cotidiene, în desfăşurarea unor procese şi chiar în relaţiile interpersonale cu anumiţi oameni. Ce sfat îmi daţi pentru viitor?
-Să fiţi în continuare ceea ce sunteţi, iar prin fapte bune şi prin rugăciune, să aveţi credinţă în tot ceea ce faceţi!
Profesor, Vasile Gogonea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here