Voluntari din Gorj, în vizită în Franța

609

În perioada 11-17 aprilie 2016, 10 tineri voluntari ai CECIS, însoțiți de un pedagog, s-au deplasat în Franța, orașul Marseille pentru a participa la a doua activitate de învățare din cadrul proiectului “We have the same beat!”, proiect finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+, Parteneriate Strategice în domeniul Tineretului.

Proiectul se derulează în parteneriat strategic internațional cu organizații din 2 țări: Franța (EUROCIRCLE) și Italia (Mine Vaganti International) și în parteneriat local cu Centrul Școlar pentru Educație Inclusivă și Liceul de Arte Constantin Brăiloiu din Târgu-Jiu. “We have the same beat!” are ca scop integrarea și prevenirea prejudecăților/atitudinilor discriminatoare ale comunității față de tinerii cu nevoi speciale, prin implicarea unui număr de 15 tineri cu nevoi speciale, alături de un grup de 15 tineri fără probleme, în activități artistice comune. Obiectivele activității derulate în Franța s-au referit la: creșterea conștientizării și cunoașterii comunității locale asupra incluziunii sociale a tinerilor cu nevoi speciale, dezvoltarea relațiilor de cooperare între tineri cu nevoi speciale și cei fără, dar și dezvoltarea personală și socială a tinerilor cu nevoi speciale prin ateliere artistice (de pictură, dans și muzică). Pe parcursul celor 6 zile de activități, tinerii au participat la workshopuri de pictură, dans și muzică, au realizat un Flash-mob și s-au pregătit pentru activitatea următoare din România.
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here