Virtuțile creștine. Despre cumpătare

1208

Câștigarea împărăției lui Dumnezeu sau a cerurilor este condiționată de o puritate totală a ființei noastre, identică cu cea a copiilor, după cum afirmă Mântuitorul, prin cuvintele: “lăsați copii și nu-i opriți să vină la Mine, căci a unora ca aceștia este împărăția cerurilor” (Matei 19,14).
Săvârșirea de fapte bune face parte integrată din dezvoltarea vieții lui Hristos. Ele merg mână în mână cu lupta împotriva relelor care urmăresc vătămarea curățeniei acestei vieți și îndepărtarea noastră de Hristos. “Virtutea reprezintă biletul de identitate al omului nou. Acesta își legitimează înnoirea de care s-a învrednicit a se împărtăși prin virtute. Virtutea este mărturia prezenței active a Duhului Sfânt în om și roadă (Galateni V,22 și Efeseni V,9). Ea cumulează, după spusele Apostolului, toate câte sunt adevărate, câte sunt cinstite, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt iubite, câte sunt cu nume bun (Filigeni IV,8).
Virtuțile se împart în două categorii:
-Teologice: credința, nădejdea și dragostea
-Cardinale: înțelepciunea, dreptatea, bărbăția, cumpătarea, blândețea, smerenia.
Cumpătarea este virtutea pe care morala creștină o recomandă în privința tuturor aspectelor vieții, dar îndeosebi la mâncare, băutură și legături trupești. Însemnând morala fermă a poftelor, ea face sănătoasă viața trupească și întărește puterile duhovnicești. Morala creștină condamnă lăcomia, îmbuibarea și neînfrânarea ca fiind abuz de darurile lui Dumnezeu, risipa împotriva firii raționale.
Le condamnă și pentru urmările lor păgubitoare sănătății și fericirii omului, dar și familiei și societății în ansamblul lor. Apostolul neamurilor face din îndemnurile sale la înfrânare unul dintre punctele cheie ale propovăduirii sale. El scrie Galatenilor: “Iar roada Duhului este … blândețea, înfrânarea, curăția“ (Gal V 22-23), iar Corintenilor le spune: “Oricine se luptă se înfrânează de la toate“ (I Cor IX , 25).
În general, norma care trebuie respectată în tot ceea ce întreprinde creștinul în această viață, fie în cele ale trupului, fie în cele duhovnicești este aceea dată de Sf. Apostol Pavel în cuvintele: “Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de nimic.” (I Cor VI,12); asemenea și în îndemnul “Ori de mâncați, ori de beți, toate spre mărirea lui Dumnezeu să le faceți“ (I Cor X,31).
Scriptura Vechiului Testament conține și ca avertismente serioase împotriva abuzurilor: “Nu te veseli cu multă desfătare, nu te lega cu îngreunarea ei (Iisus Sirah XVIII,32). Preluând ideea și îmbogățind-o cu valențele creștine, Apostolul Pavel zice: “Purtarea de grijă a trupului vostru să nu o faceți în pofte“ ( Romani XIII,14 ).
Sfinții Părinți ai ortodoxiei lucrători ai ascezei și isihasmului pun la rândul lor, inspirați de textele apostolice, o mare importanță pe virtutea cumpătării: “Trei sunt virtuțile liniștii pe care trebuia să le păzim întocmai și să ne cercetăm în fiecare ceas, dacă petrecem totdeauna în ele, ca nu cumva furați de uitare să umblăm afară din ele. Iar acestea sunt: înfrânarea, tăcerea și ocărârea de sine, adică smerenia. Căci acestea le cuprind pe toate celelalte și se păzesc una pe alta. Din ele se naște rugăciunea și crește necontenit.” (Sf. Grigorie Sinaitul, Flocalia românească, vol VII, p.199-200).
Tot pe marginea celor scrise de Pavel, “vasul cel ales“, brodează și Sf. Isac Sirul șirul cugetărilor sale spirituale: “Fericit este cel ce și-a înfrânat gura de la toată dulceața pătimașă care-l desparte de ziditorul său.
Fericit este cel ce are ca hrană pâinea care s-a pogorât din cer și a dăruit lumii viața… mireasma răspândită de cel ce postește e foarte dulce și întâlnirea cu el veselește inima celor ce au darul deosebirii. Dar lacomul se umple de frică la întâlnirea cu el și caută să nu stea la masă împreună cu el. Viețuirea celui înfrânat este plăcută lui Dumnezeu, dar vecinătatea lui e greu de suportat de iubitorul de câștig“ (Sf. Isac Sirul, Cuv XIX, Filoc. Rom. Vol.X p.228-229).
Setea dupa distracție și abuzuri stăpânește cu deosebire pe cei fără ocupații serioase, care se plictisesc stând degeaba. Plictiseala este boala celor ce nu muncesc și care, necunoscând greutățile și binefacerile muncii, se afundă fără nici o înfrânare în torentul destul de primejdios al abuzurilor, uitând sfatul Apostolului: “Orice faceți cu cuvântul sau cu lucrul toate întru numele Domnului Iisus să le faceți, prin El mulțumind lui Dumnezeu și Tatălui“. (Coloseni III,17).
Preot capelan Chiriac Dumitru Cristian, Paraclisul Sfântul Pantelimon Spital Târgu-Cărbunești

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here