Viorel Gârbaciu: “Sunt pus la stâlpul infamiei”

86

foto 003Şcoala Populară de Artă din Târgu – Jiu, instituţie recunoscută de cultură, a fost târâtă într-un scandal chiar de către o angajată, de asemenea şi lider de sindicat.

Nemulţumirile pe care le-a înaintat chiar la Curtea de Conturi a României sunt îndreptate spre omul de cultură Viorel Gârbaciu, director al instituţiei de nu mai puţin de cinci ani.

O serie de nemulţumiri care îl vizează direct pe managerul Şcolii Populare de Artă din Târgu – Jiu, Viorel Gârbaciu, au ajuns, în urma unei reclamaţii, tocmai la preşedintele Curţii de Conturi şi de acolo, la Consiliul Judeţean Gorj, de unde a plecat o echipă de control. “De câtva timp sunt pus şi eu dar, din păcate, şi instituţia, la stâlpul infamiei. La începutul lunii septembrie ne-am pomenit aici cu o mică echipă de control, de la Consiliul Judeţean care urma să verifice o reclamaţie semnată de Mona Vede, liderul de sindicat din ŞPA Târgu – Jiu. Controlul respectiv a ţinut câteva săptămâni bune, aproape o lună”, a declarat Gârbaciu. La finalizarea controlului, managementul instituţiei nu a părut a fi deloc atât de defectuos cum Mona Vede spunea că este. Paradoxal este faptul că angajata, în tot acest timp, a mers în continuare la serviciu şi a lucrat împreună cu cel pe care l-a acuzat de foarte multe nereguli, în speţă abuz în serviciu.
2739Lidera unui sindicat fără sindicalişti
Mona Vede, în triplu rol, şi anume de angajată, lider de sindicat şi, nu în ultimul rând, petiţionară, nu şi-a găsit dreptatea mult căutată şi asta poate pentru că pur şi simplu nu era de partea sa. În urma unei şedinţe interioare în care au fost prezentate şi aspectele reclamaţiei, angajaţii instituţiei, care în mare parte făceau parte din sindicatul pe care Vede îl conducea, au decis, în semn de dezaprobare, să renunţe la statutul de membru de sindicat, reclamanta trezindu-se singură într-o luptă pierdută încă de la început. “Materialul echipei de control nu a fost deloc pe speranţele celui care a făcut reclamaţia. Mare parte din slariaţii ŞPA au fost atât de revoltaţi de atitudinea doamnei Vede încât, efectiv, spontan, au hotărât să se retragă din sindicatul dumneaei. Imediat după ce a aflat hotărârea oamenilor de retragere din sindicat au început acuze că este o obstrucţionare a sindicatului”, a completat directorul, care crede că totul a pornit, de fapt, de la altcineva. “Tot ce s-a întâmplat, din nefericire, a umplut cu noroi ireversibil nu doar imaginea mea, ci şi imaginea instituţiei acesteia şi lucrurile au fost gândite foarte bine. Totul a fost gândit, aş zice, de un profesionist şi nu dumneaei e profesionistul. Totul e plin de jumătăţi de adevăr, sferturi de adevăr şi omisiuni intenţionate, totul pentru a crea o anume imagine asupra lui Viorel Gârbaciu, care să concorde cu părerea reclamantului”, a mai spus omul de cultură.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here