Românii au botezat-o vânăta, pătlăgea-vânătă. Pentru că aşa identificăm noi această legumă, având învelişul de culoare violet, cu reflexe negre. Se poate spune despre ea că e vedeta salatelor noastre estivale.
Asiaticii au fost primii care au descoperit gustul acestei legume. Pe plantaţiile din Birmaniei se cultivă de peste patru milenii această plantă cu numele de vânătă. Se spune că vânăta a luat naştere în Birmania, a fost consumată în India şi extrem de iubită de chinezi. A călătorit apoi în căruţele negustorilor arabi şi astfel a ajuns la popoarele din partea de Nord a Africii, pe coasta Mediteranei. De aici, după o bucată lungă de timp, şi-a reluat periplul în lumea largă, prin fanteziile culinare ale mediteraneenilor.
Thomas Jefferson (preşedinte al SUA, pasionat de gastronomie) a fost cel care a experimentat mai multe culturi de vinete. În Spania a început să se cultive din Evul Mediu, iar în ţări, precum Italia şi abia mai apoi în sudul Franţei – a ajuns ceva mai târziu, prin secolul XV. În ţara noastră au fost adaptate mediului nostru în secolul XVIII.
Medicii şi botaniştii din vremuri de mult apuse au considerat-o foarte periculoase, ei fiind convinşi că din cauza consumului de vinete pacienţii lor sufereau de crize de epilepsie şi aveau şi stări febrile, ba ducând chiar la nebunie. Cu trecerea timpului oamenii au uitat toate aceste aberaţii şi s-au lăsat amăgiţi de gustul acestei legume, blamate cu ani în urmă. E timpul ca nutriţionistul suedez Linne să-şi dea seama că o asemenea caracterizare a fost prea severă, motiv pentru care a schimbat-o într-o altă denumire care însemna tot “fruct periculos, dar care calmează”!
Preferata gospodinelor când ne referim la salate, vânăta poate fi şi o metodă de tratament a afecţiunilor sistemului nervos. Această legumă este benefică organismului şi datorită cantităţii de vitamine ţi minerale. Substanţele amare conţinute de vânătă reglează metabolismul, fortifică sistemul nervos şi relaxează. Specialiştii în medicina naturistă recomandă persoanelor cu afecţiuni ale nervilor să mănânce vinete măcar o dată pe săptămână. De altfel, vinetele sunt diuretice şi au şi acţiune antiinflamatoare fiind benefice persoanelor cu tulburări digestive. Vinetele trebuie consumate coapte, pentru ca, deoarece preparate astfel, pierd mai puţine vitamine.
Când cumpăraţi vinete alegeţi-le pe cele cu un înveliş neted, lucios, strălucitor şi de culoare violet. Fără tentă de roz!
Le puteţi ţine şi în frigider aproximativ o săptămână. O metodă mai complexă, însă cu rezultate spectaculoase, provine de la italieni. Este vorba de vinete murate: se taie vinetele rondele care se fierb în suc de lămâie şi miere; se lasă la macerat timp de o lună, în ulei de măsline cu usturoi, frunze de busuioc şi condimente (piper, coriandru, ardei iute).
Vânăta este preţioasă şi prin conţinutul de minerale-potasiu, magneziu, fosfor, sulf şi oligoelemente. Datorită fibrelor alimentare conţinute de vânătă, fac ca acest aliment să se digere mai greu şi de aceea nu se recomandă în multe boli digestive.
Nu prezintă valoare calorică mare: la 100g de vinete, doar 18! Dacă la gătit se foloseşte cât mai puţină grăsime, cu atât mai mult vinetele se asimilează mai uşor şi sunt mai sănătoase!
Cum se prepară? Sunt foarte multe variante de a pregăti vinetele (gratinate, umplute, musaca, sufleuri…)
Nu trebuie să fie curăţate de coajă, mai ales dacă se pregătesc în ulei. Coaja protejează miezul să mai asimileze multă grăsime.
Dacă nu vă plac pentru că sunt amare, presăraţi-le cu un amestec de sare şi zahăr în părţi egale. Sarea va diminua amăreala, iar zahărul va aduce un plus de dulceaţă.
Cristina Răscol
