Vindecarea prin credinţa în Dumnezeu!

127

ParalyticPericopa Evanghelică a Duminicii a 23-a după Rusalii prezintă minunea vindecării demonizatului din ţinutul Gherghesenilor, unde Domnul Iisus a venit ca să binevestească Evanghelia, dar, acolo L-a întâmpinat un om stăpânit de puterea demonilor, “care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci în peşterile de îngropăciune” (Luca 8, 27).

Minunea vindecării sufletului prin credinţă!
Văzându-L pe Iisus, demonul a răcnit şi cu glas puternic a strigat: “Ce ai cu mine Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, rogu-Te nu mă chinui”! Din aceste cuvinte, observăm că stăpânirea demonului asupra nefericitului era atât de puternică, încât se folosea de glasul omului, ca şi cum ar fi fost una cu el. Demonul cere să fie lăsat să intre în turma de porci care păştea pe malul apei, după care porcii se aruncă în apă şi pier. “Iar păstorii văzând ceea ce se făcuse, au fugit şi au spus în cetate şi prin sate. Şi au ieşit să vadă ce s-a făcut şi au venit la Iisus şi au aflat pe omul din care ieşiseră dracii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând lângă picioarele Lui Iisus şi s-au temut”. De neînţeles, când locuitorii au cerut Lui Iisus ca să plece din hotarele lor, datorită pagubei ce le făcuse cu porcii, numai cel vindecat îl roagă să-l lase să stea mai departe lângă El, dar Iisus l-a slobozit zicându-i: “Întoarce-te la casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu”! Multe învăţături pilduitoare vom desprinde, dar minunea din această Evanghelie ne arată că în faţa Lui Dumnezeu mântuirea, salvarea de la pierzanie chiar şi a unui singur suflet, valorează mai mult decât toate turmele pământului. Pentru că sufletul este scânteia de viaţă pe care Dumnezeu a sădit-o în om după ce l-a plăsmuit pe acesta din pământ, făcând o fiinţă vie şi raţională, unind la un loc trupul şi sufletul (Facere 2, 7), lucru pe care nu l-au înţeles locuitorii ţinutului Gherghesenilor.
Răul este o temniţă a sufletului!
Dacă privim cu atenţie ceea ce se întâmplă şi azi, lumea în care trăim Îl alungă cu fiecare zi ce trece pe Hristos, făcând loc anormalităţii pe care o numeşte în mod nefiresc normalitate. Hristos Îşi face cu greu loc printre „iubitorii de porci”, dar şi de „porcării”, cei care se tem de iubirea Sa. Omul rău la suflet, nu-i mântuit, pentru că mântuit e numai acela care scapă de răutate. Răutatea în sufletul omului o aduce diavolul, iar dacă odată cu trecerea vremii, omul se întăreşte în răutate, va scăpa numai prin puterea credinţei în Dumnezeu, când se întemeiază mai mult pe Dumnezeu decât pe pornirile sale. E bine să-1 mărturisim pe Dumnezeu prin ceea ce vorbim, prin ceea ce facem, prin ceea ce gândim şi să arătăm aceasta! Dacă avem credinţa în Dumnezeu, avem nădejde şi iubire clocotitoare în suflet şi simţim că am scos ura din sufletul nostru. Din păcate, unii dintre noi, în loc să-L invităm întru bucurie pe Hristos, ca oaspete la masa noastră, Îl alungăm, plângând, în schimb, după porci! Este vremea în care diavolul ne încearcă pe fiecare, când trebuie să fim conştienţi de riscul latent de demonizare al sufletelor noastre. Mulţi ne ne simţim “căldicei” aşa cum suntem, dar aceasta este cea mai periculoasă temniţă a sufletului nostru, pentru că în urma faptelor nesăbuite, unora le este frică de Hristos, fug de iubirea Lui, preferă miresmele propriilor putreziciuni ale desfătării împreună cu porcii, în loc să întindă o mână iubitoare Celui Care a venit să redea demnitatea omului.
În sufletul nostru, să fim Întruchiparea Lui Dumnezeu!
Bunul Dumnezeu ne împărtăşeşte înţelegere şi lumină, spre zidirea sufletului fiecăruia dintre noi. Să-L rugăm în orice clipă, ca în Lumina Lui, să vedem lumina sfântă din această tragedie a sufletului, a vieţii omeneşti, poate una dintre cele mai cutremurătoare, a omului stăpânit de legiune, ca de o boală mentală care trebuie văzută mai adânc! Dacă ne străduim să înţelegem, cum a întâmpinat Iisus şi cum întâmpină şi azi o asemenea cădere tragică a omului, ne-am cerceta în adânc şi am recunoaşte că, într-un fel, fiecare este atins, mai puţin sau mai mult, de lucrarea celui rău, căci păcatul, prin cel rău intră în lume. În sufletul nostru, fiecare trebuie să fim Întruchiparea Lui Dumnezeu, care nu poate fi preţuit în bunuri materiale. El trebuie să lucreze împreună cu trupul, deoarece ajută la ridicarea şi la înduhovnicirea trupului, pregătindu-l pentru Împărăţia Cerurilor. Azi, Sfânta Evanghelie ne-a pus în faţa unui om al cărui suflet era ameninţat cu pierzania, pentru că duhul cel rău intrase în el şi-l muncea cumplit. Omul, după ce a fost vindecat, era fericit pentru că nu mai era stăpânit de puterea diavolului, nu mai era robul stăpânului rău şi viclean, iar în cele din urmă a devenit supusul Lui Hristos, de care voieşte să fie nedespărţit, să stea mereu numai cu El.
Prof. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here