Vin ajutoarele pentru apicultori

413

Ajutorul promis de Guvern apicultorilor va fi aprobat săptămâna aceasta, a anunţat ministrul Agriculturii Daniel Constantin. Banii – peste 4 milioane de lei – vor acoperi o parte din pierderile pe care crescătorii de albine le-au avut din cauza vremii nefavorabile, producţia scăzând cu 70 la sută în unele zone.

Asociaţia Crescătorilor de Albine, sucursala Gorj, numără la ora actuală 1200 de apicultori. “Este unul din anii cei mai răi în ceea ce priveşte producţia de miere de albine la nivelul judeţului Gorj. Salcâmul a fost compromis, teiul foarte slab, prin urmare familiile de albine au avut de suferit din cauza schimbărilor bruşte de temperatură”, a precizat Adrian Cernitoiu, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine, sucursala Gorj, în urmă cu ceva timp.
Pentru diminuarea, cât de cât, a pagubelor însemnate înregistrate din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile, manifestate în perioada mai – iulie 2014, apicultorii vor beneficia de un ajutor financiar din partea statului. Potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, acest ajutor va fi în cuantum de până la 50 la sută din cheltuielile efectuate de apicultori cu achiziţia hranei necesare menţinerii în viaţă a efectivului familiilor de albine. Mai exact, statul urmează a acorda maximum 4 lei/familia de albine pentru o stupină de până la 75 familii şi, respectiv, cel mult 7,5 lei/familia de albine pentru o stupină cu peste 75 familii. Valoarea totală a acestui ajutor financiar este de 4,131 milioane de lei, iar beneficiarii îndreptăţiţi urmează să-şi primească despăgubirile începând cu data de 1 noiembrie 2014.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here