Vîlceanu, despre postul de prefect: Ați auzit pe surse!

4470

Continuă negocierile la București pentru posturile de prefecți și subprefecți. În Gorj, se vorbește deja că liberalul Marcel Iacobescu va fi susținut la vârful Prefecturii, dacă postul va reveni PNL.
Deputatul Dan Vîlceanu, președintele PNL Gorj, nu confirmă informația, așteptând să se tranșeze discuțiile la București.
„Negocierile privind posturile de prefecți se desfășoară la nivel național. Este stabilit deja pentru fiecare partid numărul de prefecți și subprefecți. Urmează să avem un deznodământ al acestor discuții în zilele următoare”, a precizat Vîlceanu.
Întrebat dacă liberalul Iacobescu va fi susținut pentru conducerea Prefecturii Gorj, Vîlceanu a evitat să ofere nume. „Ați auzit «pe surse» de această variantă. Până nu vor fi stabilite aceste lucruri, nu vom proceda la a da nume sau a susține public pe cineva nominal, pentru că nu este normal. Când vom ști cine va susține viitorul prefect, atunci vom spune cine este și propunerea noastră. Președinții partidelor vor stabili cum sunt împărțite aceste posturi și oricare dintre variante poate fi posibilă”, a mai precizat Vîlceanu, la un post local de radio.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here