Viitorul vrea să rămână pe loc de play-off: ,,Sperăm ca fanii să fie alături de băieți”

1079

Viitorul revine la Târgu Jiu în etapa a 16-a a ligii secunde, atunci când va înfrunta liderul campionatului, CSC Şelimbăr. Meciul de pe Stadionul ,,Constantina Diță”, programat duminică, la ora 17.00, marchează întoarcerea echipei patronate de Nicolae Sarcină în orașul lui Brâncuși. Au fost trei partide la rând pe care Viitorul le-a disputat la Severin, iar ultimul meci de verificare al gorjenilor a fost jucat pe Stadionul ,,Minerul” din Motru.
Antrenorul Călin Cojocaru consideră că formația sa a trecut printr-un stagiu de iarnă reușit.
,,Am avut o pregătire, consider eu, bună. Am început cu partea fizică, ne-am desfășurat activitatea aici, la Târgu Jiu, după care am avut un stagiu în Serbia, unde am disputat mai multe meciuri amicale cu echipe destul de bune, din care am ieșit mult mai puternici. Băieții așteaptă cu încredere începerea campionatului. Ne așteaptă un meci dificil duminică, dar consider că suntem pregătiți și vrem să câștigăm această confruntare”, a spus antrenorul. Cojocaru spune că este un lucru firesc ca Viitorul să joace meciurile de pe teren propriu la Târgu Jiu și îi îndeamnă pe fani să asiste în număr cât mai mare la partidă.
Gorjenii își propun să rămână pe loc de play-off după ultimele patru runde din sezonul regulat. ,,Da, ne bucurăm că jucăm la Târgu Jiu. Din punctul meu de vedere este normal acest aspect și băieții, la fel, au primit cu bucurie vestea asta. E clar că și publicul ne ajută.
Sperăm să vină în număr cât mai mare și să fie alături de băieți, fiindcă, cum am spus mai devreme, e foarte important pentru noi să câștigăm meciul de duminică”.
Ramzi Toure și Daniel Bîrzu, doi fundași centrali, au fost aduși în această iarnă la Viitorul. Cojocaru și-ar mai dori un fotbalist în atac. ,,Încercăm să mai aducem un jucător ofensiv, dar vrem să aducem un jucător care să ne ajute, nu doar care să fie la număr. În rest, băieții sunt apți, sunt și ușoare accidentări, dar, până la ora meciului sper să fie toți ok”, a declarat Cojocaru.
Cătălin Pasăre

1 COMENTARIU

  1. Viitorul sarcină nu are niciun viitor în Tg Jiu, este o făcătură de echipă.Acum vin să joace în oraș că urmează alegerile și la un șpriț ce și-au zis psd istii, ” hai mă sa ne dăm mari susținători ai sportului”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here